La Praznicul Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, miercuri, 25 decembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și
Bucurii duhovniceşti pentru credincioşii olteni
Cea de a 25-a Duminică după Rusalii, a Samarineanului milostiv, a adunat sute de credincioşi în bisericile şi mănăstirile oltene. Cu acest prilej au fost săvârşite Sfinte Liturghii arhiereşti la Dobriţa, în judeţul Gorj, la Râmnic, Severin şi Slatina.
Duminică, 16 noiembrie, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, a săvârşit Sfânta Liturghie la Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul“ din Parohia Dobriţa, Protoieria Târgu Jiu Nord, judeţul Gorj. În cuvântul de învăţătură, rostit la finele slujbei, Mitropolitul Olteniei a vorbit celor prezenţi despre datoria la care sunt chemaţi credincioşii Bisericii, de solidaritate şi dragoste faţă de aproapele. „Încă din această viaţă se arată esenţa trăirii noastre în Dumnezeu prin slujirea aproapelui nostru. De aceea, trebuie Să-L iubim pe Dumnezeu pentru că El Însuşi ne-a iubit pe noi. Să-L iubim pe Dumnezeu pentru că ne-a făcut după chipul şi asemănarea Sa şi a sădit în sufletele noastre iubire desăvârşită. Să-L iubim pe Dumnezeu pentru că El este permanent în viaţa noastră, permanent este în sufletul nostru şi de bună seamă că ne face şi moştenitori ai Împărăţiei Sale, încât cu El pururea vom fi, aşa cum ne spune Sfânta Scriptură“, a spus IPS Părinte Irineu.
„Să ne rugăm pentru noi, pentru ţara noastră, pentru credinţa noastră ortodoxă“
În încheierea cuvântului de învăţătură, Părintele Mitropolit a vorbit despre marea deschidere a credinţei ortodoxe către cei săraci şi necăjiţi, care au nevoie de ajutor în momentele dificile. Pentru a împlini această lucrare, Dumnezeu ne-a trimis spre ajutor Taina Sfintei Spovedanii, împreună cu postul şi rugăciunea. De aceea, trebuie să „mărturisim păcatele la preot în Taina Sfintei Spovedanii, ca el să ceară pentru noi harul Duhului Sfânt, care ne spală «de toată întinăciunea», aşa cum spunem totdeauna la Psalmul 50: «Stropi-mă-vei cu isop şi mă voi curăţi, spăla-mă-vei şi mai vârtos decât zăpada mă voi albi!» Prin urmare, părinteşte vă îndemnăm ca în postul acesta să ne rugăm: pentru noi, pentru ţara noastră, pentru credinţa noastră ortodoxă şi pentru conducătorii neamului nostru“, a conchis IPS Părinte Irineu.
În cadrul Sfintei Liturghii, preotul paroh Vasile Mălăescu a fost ridicat la rangul de iconom.
Liturghii arhiereşti la Râmnic şi Slatina
Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a slujit la Catedrala Arhiepiscopală „Sfântul Nicolae“ din Râmnicu Vâlcea. La rândul său, Preasfinţitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor, a slujit la Catedrala Episcopală din Slatina, iar Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, a slujit la Biserica „Înălţarea Domnului“ din cartierul Ostroveni al municipiului Râmnicu Vâlcea.
Întâia duminică din Postul Crăciunului la Catedrala severineană
Pe 16 noiembrie, în prima duminică a Postului Naşterii Domnului, Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, a slujit la Catedrala Episcopală din Drobeta-Turnu Severin. PS Părinte a săvârşit Sfânta Liturghie înconjurat de soborul de preoţi şi diaconi ai sfântului locaş de închinare, iar răspunsurile stranei au fost date de Grupul psaltic „Sfăntul Nicodim“. În timpul ceremoniei euharistice, teologul Dumitru Predescu, chemat la slujirea diaconiei pe seama Bisericii „Sfântul Ierarh Nicolae“ din Parohia Dâlbociţa, Protopopiatul Baia de Aramă. La final, cu binecuvântarea PS Nicodim, preotul slujitor Claudiu Crăciun a dat citire Pastoralei Sfântului Sinod la prima duminică din Postul Naşterii Domnului. În încheierea popasului arhieresc, Părintele Episcop le-a adresat credincioşilor cuvânt de binecuvântare.
Un nou slujitor la parohia mehedinţeană Podeni
Începând de sâmbătă, 15 noiembrie, credincioşii parohiei mehedinţene Podeni au un nou păstor sufletesc. Diaconul Gheorghe Ducu a fost hirotonit preot şi instalat ca paroh în această zi de către PS Nicodim. Ierarhul mehedinţean a săvârşit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în biserica parohiei, ocrotită de Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir. În încheierea vizitei pastorale, Preasfinţitul Părinte Nicodim i-a îndemnat pe cei de faţă să ia parte la sfintele slujbe pe care le va oficia părintele Ducu şi să îi fie alături în toate demersurile. (Diac. Ioniţă Apostolache, prof. Vasile Gogonea, Cătălin Cernătescu)