La Praznicul Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, miercuri, 25 decembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și
Cântări la sărbătoarea Sfântului Andrei Şaguna
Cu câteva săptămâni înainte de prăznuirea Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei, Editura Didahia Severin a Episcopiei Severinului şi Strehaiei lansează în spaţiul online primul e-book de muzică psaltică din ţară, cuprinzând slujba marelui ierarh, publicată în anul 2013. Demersul editorial inedit este fondat pe raţiunea practică de a face accesibile lucrările muzicale acolo unde limitările geografice nu permit difuzarea acestora.
Lucrarea închinată Sfântului Andrei Şaguna este alcătuită de Cătălin Cernătescu, protopsalt al Catedralei Episcopale din Drobeta-Turnu Severin, şi respectă canoanele tradiţionale de compoziţie, aşa cum au fost lăsate de imnografii consacraţi ai Bisericii Ortodoxe. Cu o grafică deosebită, opusul melodic are la bază slujba alcătuită de Preasfinţitul Părinte Ioachim Băcăuanul, după texte puse la dispoziţie de Comisia liturgică a Arhiepiscopiei Sibiului şi de Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, Preşedintele Comisiei speciale a Sfântului Sinod pentru Canonizarea Sfinţilor Români. Începutul operei conţine binecuvântarea ierarhului locului, PS Părinte Nicodim, a cărui dragoste faţă de nestematele artei muzicale bisericeşti se manifestă prin încurajarea diverselor proiecte de revalorificare a acestui tezaur.
Conţinutul lucrării
Cartea, a patra din colecţia „Kalofonika“, cuprinde cântări de la Vecernia mică, Vecernia mare şi Utrenia Sfântului Apostol Andrei, alcătuite în spiritul tradiţiei muzicale de factură bizantină, construite pe modele cunoscute psalţilor şi protopsalţilor cărora se adresează. Astfel, cântările irmologice (stihiri, sedelne) imită melodic podobiile indicate deasupra textelor liturgice, presupunând respectarea cu stricteţe a formulelor metro-ritmice. Chiar dacă pe alocuri s-a recurs la procedee literare specifice (substituţii, inversiuni etc.) pentru a putea suprapune textul peste modelul muzical pe care îl imită, înţelesul dogmatic şi subtilităţile poetice au rămas nealterate. În ceea ce priveşte categoria de cântări denumită generic „Slave“, acestea sunt compuse în stilul sintomon-argon, îmbinând elementele stilului stihiraric cu scurte inserţii ale celui papadic, tehnică de compoziţie folosită intens de muzicienii ecleziastici ai veacurilor trecute.
Cartea conţine şi câteva cântări din cadrul Sfintei Liturghii: Antifoanele I şi II şi „Apărătoare Doamnă“ pe glas IV aghia, alcătuite pe vechea melodie a Canonului Floriilor, precum şi un heruvic pe glas VII varis, tradus după protopsaltul grec Dimitrios Sourlantzis.
Protopsalţii care iubesc cântările pe larg pot găsi la finalul cărţii un irmos calofonic pe glasul al III-lea enarmonic, „Prealăudată viaţa ta...“, înfrumuseţat cu o cratimă prelucrată de autor după Dionisie Fotino, profesor de psaltichie al renumitului Anton Pann. Această cântare se poate interpreta în timpul împărtăşirii credincioşilor sau când miruieşte preotul.
Cunoscătorii de muzică bizantină, în speţă cântăreţii bisericeşti, pot achiziţiona e-book-ul „Cântări la Vecernia şi Utrenia Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei“ din magazinul Google Play, beneficiind de o reducere substanţială.
Cei ce doresc să adauge această lucrare în colecţia personală o pot achiziţiona şi în varianta tipărită de la librăriile Bizantină, Sofia şi Evanghelismos din Bucureşti, depozitele de carte ale Arhiepiscopiei Craiovei şi Sibiului, precum şi online, de pe site-ul www.byzantion.ro, secţiunea „magazin“.