Cea mai mare mănăstire de maici din România a îmbrăcat veșmântul resfințirii

Biserica Mănăstirii Văratec din ju­de­țul Neamț, închinată Adormirii Maicii Domnului, a primit duminică, 9 octombrie 2022, veșmânt de har și binecuvântare. Slujba de sfințire și Sfânta Liturghie au fost săvârșite de un sobor de șap­te ierarhi ai Bisericii noastre, sub protia Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.

Mii de credincioși din întreaga regiune, precum și numeroși pelerini care au poposit pentru câteva clipe la Văratec, în drumul lor spre Sfân­ta Parascheva, au luat parte la acest eveniment istoric, primind binecuvântarea lui Dumnezeu și închinându-se în Sfântul Altar.

Împlinindu-se 210 ani de la prima târnosire, biserica așezămân­tului monahal nemțean a primit din nou haină luminoasă după terminarea lucrărilor de consolidare și restaurare efectuate în ultimii opt ani. Împreună cu Înaltprea­sfin­ți­tul Părinte Mitropolit Teofan, din soborul de arhierei au mai făcut parte Înalt­preasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, Prea­sfin­țitul Părinte Antonie, Episcop de Băl­ți, Prea­sfin­țitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, Preasfințitul Părinte Ioan Casian, Episcopul orto­dox român al Canadei, și Prea­sfin­țitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.

După întâmpinarea ierarhilor de către soborul de preoți și diaconi, clericii au înconjurat lăcașul de cult, ungându-l cu Sfântul și Marele Mir, iar în continuare au mers în Sfântul Altar, unde au sfin­țit și pecetluit Sfânta Masă.

După ce credincioșii au fost bine­cuvântați cu apă sfințită, iar Prea­sfințitul Episcop Andrei a citit rugăciunile de dezlegare, cei prezenți au luat parte la Sfânta Litur­ghie oficiată în Altarul de vară al mănăstirii.

Cuvântul de învățătură a fost rostit de Episcopul Hușilor, care a afirmat că, în timp de sufe­rință, Domnul este Cel care îl sprijină și-l mângâie pe om: „Așa ne gingășește Dumnezeu, să știți. Ori de câte ori suntem într-o durere, într-o suferință, într-o frământare, căreia poate nu-i găsim o cale de ieșire, noi am vrea ca lucrurile să se petreacă într-o clipită, fulgerător. Să primim imediat răspunsul. Însă Domnul vrea, poate, ca prin suferință să ne șlefuim, să devenim mai strălucitori. Este greu de dus suferința, indiferent ce formă ar avea ea - sufletească sau trupească. Cu toate acestea, dacă noi ne vom încredința Domnului, am această nădejde că, în rărunchii Lui, va simți milă și îndurare pentru fiecare în parte și ne va gingăși. Ne va iubi într-un fel în care nimeni niciodată n-a făcut-o. De ce spun acest lucru? Pentru că oricât de solidari am fi cu cineva în suferință, oricât am încerca noi să diminuăm intensitatea acesteia, omul rămâne în toată această povară a suferinței doar el singur și cu Bunul Dumnezeu. El singur are amplitudinea și conștiința a ceea ce trăiește. Nu va putea niciodată să toarne în cuvinte experiența suferinței pe care o trăiește celor din jurul său. Și ori de câte ori va încerca să transmită ceea ce simte și suferă își va da seama că e neputincios. Cuvintele sunt atât de palide și nu reușesc să exprime. De aceea, Domnul așa îngăduie, în firea noastră umană, să simțim că suntem în momentele cele mai adânci singuri în fața propriei noastre suferințe, pentru că numai El este Cel care ne poate vindeca și tămădui, așa cum a vindecat-o de această suferință pe văduva din Nain. Și tristețea morții unicului ei fiu s-a pierdut în bucuria aceasta a învierii. Și așa de delicat face Dumnezeu lucrurile, căci nu i-a ținut acestei femei o lecție despre ceea ce înseamnă moartea, nici nu a oprit-o din suferința ei, ci doar vine cu un cuvânt pe care noi nu-l pricepem. Și dacă ne lăsăm duși de duhul acestui cuvânt, deja lucrurile se deschid și se dezleagă în viața noastră. Cât de delicat S-a apropiat Domnul, a atins doar sicriul în care era acest tânăr și a rostit cuvântul acesta: „Fiule, ridică-te din această moarte și vino la viață!” [...]. Înțe­legem, astfel, că Dumnezeu ne gingășește ori de câte ori suntem în moarte - fizică sau sufletească. El este Cel care se atinge de sicriul trupului și al sufletului nostru și ne spune: „Ridică-te! Înviază! Primește putere!”.

„Crucea Patriarhală” pentru stareța Mănăstirii Văratec

În semn de apreciere a eforturilor de consolidare și reabilitare, dar și a activității rodnice din ultimii ani, maica stavroforă Iosefina Giosanu, stareţa sfintei Mănăstiri Văratec, a primit „Crucea Patriarhală”, cea mai înaltă dis­tinc­ție a Patriarhiei Române. Totodată, obștea așezământului monahal a primit din partea Preafericirii Sale diploma omagială cu medalia Anului omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului.

Totodată, ctitorii și binefăcătorii așeză­mân­tului monahal au fost răsplătiți de către Mitropolitul Moldovei și Bucovinei cu distincții de vrednicie.

În continuare, IPS Părinte Mitropolit Teofan a subliniat în fața celor prezenți atât impor­tanța acestui moment istoric, cât și nevoința neîntreruptă a monahiilor de la Văratec, care se roagă zi după zi, ceas după ceas, pentru mântuirea sufletelor lor și a întregii lumi: „Se cuvine să aducem mulțumire lui Dumnezeu pentru această zi, pentru Sfânta Liturghie săvârșită astăzi, pentru darul Împărtășirii cu Trupul și Sângele Său, pentru toată această frumoasă adunare, pentru acest alai binecuvântat, îndreptat spre Taina Împărăției cerurilor.

La finalul slujbei, stavrofora Iosefina Giosanu a transmis mulţumiri Părintelui Patriarh Daniel și Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan pentru grija părintească din toți acești ani, ierarhilor, oficialităților cât şi tuturor credincioşilor care au ţinut să ia parte la eveniment.