„Postim pentru că Îl iubim pe Dumnezeu Dăruitorul mai mult decât darurile Lui”

În Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un cuvânt de învă­țătură în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reședința Patriarhală. Preafericirea Sa a explicat că Evanghelia duminicală (Matei 6, 14-21), care ne înfățișează învă­țătura Mântuitorului despre iertare, post și neagonisire, ne arată că „postul este o ofrandă sau jertfă de sine a omului adusă lui Dumnezeu spre sfințire”.

În debutul cuvântului său, Părintele Patriarh Daniel a ilustrat cele trei învățături principale desprinse din textul evanghelic al acestei duminici: „În primul rând, dacă ier­tăm greșelile oamenilor, și Dum­nezeu va ierta greșelile noastre. În al doilea rând, postul este dăruire de sine a omului adusă lui Dumnezeu ca recunoștință pentru darul vieții și ca dorință de sfințire a sufletului și a trupului. A treia învățătură este aceasta: comorile cerești sunt luminile adunate în suflet prin rugăciune și fapte bune”.

O lumină pentru sufletul creștin în toată perioada postului

În continuare, Preafericirea Sa a subliniat că învățăturile acestei Evanghelii îl însoțesc pe creștin pe toată perioada urcușului său duhovnicesc din următoarele șase săptămâni: „Evanghelia Duminicii Izgonirii lui Adam din Rai sau a Lăsatului sec de brânză este o lumină pentru sufletul creștin în toată perioada Postului Sfintelor Paști. Duminica aceasta are o importanță majoră deoarece îndată după ea, luni, începe o perioadă lungă, de 40 de zile de urcuș duhovnicesc interior spre Înviere. În Evanghelia acestei duminici, Domnul Iisus Hristos ne învață mai întâi că iertarea este începutul bun al perioadei de post. Iertăm unii altora greșelile pentru ca și Dumnezeu să ne ierte păcatele. Iertăm altora greșelile și le cerem iertare pentru a fi în pace și în comuniune cu Dumnezeu, spre a ne asemăna cu Dumnezeu Cel milostiv și iertător. Prin aceasta, Evanghelia ne învață că relația omului cu Dumnezeu depinde de relația omului cu semenii lui, adică omul nu se poate apropia de Dumnezeu trecând peste aproapele său. Întrucât fiecare om este creat după chipul lui Dumnezeu Cel milostiv, există o legătură strânsă între Dumnezeu Creatorul și fiecare om. Modul în care omul arată iubire față de semeni contribuie mult la începerea, cultivarea și aprofundarea relației lui de comuniune cu Dumnezeu. Nimeni nu poate intra în Postul Mare unit cu rugăciunea ca lucrare duhovnicească pentru curățirea de păcate dacă nu iartă greșelile altora, deoarece prin această iertare omul primește de la Dumnezeu smerenia și iubirea milostivă care se nasc din rugăciune. De aceea, la Vecernia din duminica aceasta le cerem tuturor să ne ierte greșelile și noi iertăm greșelile tuturor. Iertarea greșe­lilor semenilor noștri implică de fapt o răstignire a propriului e­goism și deschide sufletul spre înviere sau eliberare de narcisism”.

„Ofrandă de sine adusă lui Dumnezeu pentru darul vieții”

Patriarhul României a explicat în continuare motivul pentru care, prin post, renunțăm pentru o perioadă la bunurile materiale oferite nouă de Dumnezeu: „Cât privește postul în sine, Evanghelia ne învață că trebuie să postim nu în stare de tristețe, ci în stare de bucurie. Nu postim pentru a fi văzuți sau lăudați de oameni, ci postim ca să-L iubim mai mult pe Dumnezeu. Astfel, postul este dăruire sau ofrandă de sine adusă lui Dumnezeu pentru darul vieții și ca dorință de sfințire a sufletului și trupului. Postul, ca diminuare a hranei și băuturii sau ca re­nunțare la ele, este motivat de evlavia și iubirea față de Dumnezeu. Postim pentru că Îl iubim pe Dumnezeu Dăruitorul mai mult decât darurile Lui materiale pe care le consumăm. Ne încredințăm Lui pentru că El este izvorul vieții noastre. Viața omului în trup se menține din darurile materiale create pentru el, anume aerul, apa, lumina și roadele pământului, în timp ce viața sufletului se hrănește din iubirea smerită și milostivă a lui Dumnezeu pe care omul o simte prin rugăciune și prin împăr­tă­șirea cu Sfintele Taine ale Bisericii. (...) Postul susține rugăciunea omului credincios care consideră relația sa cu Dumnezeu ca fiind centrul, lumina și hrana sufletului său. Din acest motiv, cine postește dar nu se roagă nu se sfințește, pentru că nu adună lumină spirituală în suflet. Cine postește dar nu se roagă realizează doar un exercițiu biologic și psihologic”.

„Ridicarea omului deasupra averilor pământești”

Totodată, Preafericirea Sa a evidențiat felul în care postirea se împletește cu lipsa dorinței de a agonisi averi și bunuri pământești instabile prin natura lor: „Postul adevărat are ca scop ridicarea omu­lui deasupra averilor pămân­tești pentru a primi bunuri spirituale cerești. În acest sens, Domnul Iisus Hristos ne îndeamnă, zicând: «Nu vă adunați comori pe pământ, unde molia și rugina le strică», adică unde lucrurile își pierd valoarea, «și unde furii le sapă și le fură», adică unde nimic nu este sigur sau stabil, ci totul este schimbător și imprevizibil. Vedem cum, prin învățătura Sa, Mântuitorul cheamă oamenii la o schimbare sau înnoire a vieții, adică la o ridicare a lor din planul vieții biologice în planul vieții cerești sau duhovnicești. Când Domnul spune «unde este comoara ta, acolo va fi și inima ta», El afirmă că există o legătură între comoară și inimă. Este vorba aici de comori spirituale care nu se devalorizează și nu se pierd niciodată. Comorile acestea sunt darurile Duhului Sfânt, cultivate de om: «dragostea, bucuria, pacea, îndelunga-răbdare, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea, înfrânarea, curăţia» (Galateni 5, 22-23). Aceste comori duhovnicești trebuie adunate mai ales în perioada Postului Sfintelor Paști ca lumini ale sufletului îndreptate spre Înviere. Dacă inima omului se leagă excesiv de lucruri pământești limitate și trecătoare, atunci ea devine sclavă a lor. În schimb, dacă ea caută daruri cerești netrecătoare, ea dobândește libertatea de a se îmbogăți permanent din iubirea infinită și eternă a lui Dumnezeu”.

În încheiere, Întâistătătorul Bisericii noastre a vorbit despre alungarea protopărinților din Rai în urma refuzului lor de a posti și despre exemplul oferit tuturor de Mântuitorul Hristos, Care, spre deosebire de Adam, Se arată a fi ascultător deplin al lui Dumnezeu Tatăl: „Adam a fost izgonit din Rai pentru că nu a ascultat de Dumnezeu, nu a postit și nu s-a pocăit după ce a greșit, potrivit învăță­turilor Sfinților Părinți. De atunci și până astăzi, omul păcătos are tendința de a se scuza pe sine și de a-i acuza pe alții. Hristos Domnul este Noul Adam, Care ne învață să luptăm cu ispitele. Înainte de lucrarea Sa mesianică publică, El a postit 40 de zile și 40 de nopți în pustia Carantaniei și a respins trei mari ispite: lăcomia de averi materiale, pofta de stăpânire asupra altora și iluzia slavei deșarte, adică supraevaluarea de sine. Mântuitorul respinge toate ispitele afirmării egoiste a omului care se înstrăinează de Dumnezeu prin neascultare și uitare de El. Prin urmare, Domnul ne învață că omul se poate mântui numai prin iubire smerită față de Dumnezeu și de semeni”.