Mănăstirea Nicula, judeţul Cluj, se pregătește să își primească pelerinii cu ocazia sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, moment care aduce an de an mii de credincioși de hramul așezământului monahal. Tradiționalul pelerinaj pe jos, „La Nicula colo-n deal”, se va desfășura în ajunul sărbătorii, vineri, 14 august, începând cu ora 11:00. Reperele acestor zile de praznic sunt legate istoric de Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, pictată în anul 1681 de preotul Luca din Iclod și atestată documentar pentru lăcrimarea sa din anul 1699.
Centenarul Bisericii „Sfântul Ierarh Nicolae” din Topliţa
Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, a săvârșit Sfânta Liturghie la Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din Toplița, județul Harghita, împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Naum, Mitropolit de Ruse, și cu Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, cu prilejul împlinirii a 100 de ani de existență a sfântului lăcaș de închinare.
În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a tâlcuit pericopa evanghelică a Duminicii a 7-a după Rusalii, arătând că minunile săvârșite de Mântuitorul Iisus Hristos sunt expresia iubirii și milei lui Dumnezeu față de omul aflat în suferință și, în același timp, mărturii ale dumnezeirii Sale.
Preasfințitul Părinte Andrei împreună cu Preasfințitul Părinte Nestor au săvârșit rânduiala de binecuvântare a picturii restaurate a sfântului lăcaș, ungând-o cu Sfântul și Marele Mir și stropind-o cu apă sfințită.
Preasfințitul Părinte Andrei a adresat un cuvânt de mulțumire celor prezenţi şi a oferit Crucea eparhială a Episcopiei Covasnei și Harghitei celor doi preoți parohi, Alexandru Filip și Bogdan Alexandru Filip. Au mai primit distincţii preoteasa Aurelia Filip, preoteasa Maria Pintea şi alţi binefăcători.



.jpg)
