În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Centrul „Sfântul Nicolae“, în grija Asociaţiei „Vasiliada“
Centrul rezidenţial pentru persoane de vârsta a III-a din cartierul Ostroveni, Râmnicu Vâlcea, a fost predat de către Primăria municipiului către Asociaţia „Vasiliada“ a Arhiepiscopiei Craiovei. Evenimentul a avut loc în prezenţa Înalt Preasfinţitului Irineu, Mitropolitul Olteniei, şi a Preasfinţitului Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului.
La eveniment au mai luat parte ing. Emilian Frâncu, primarul Râmnicului, Gigi Matei, viceprimarul Râmnicului, pr. Adrian Stănulică, director al Asociaţiei „Vasiliada“ şi consilier social în cadrul Arhiepiscopiei Craiovei, Nicolae Buzatu, directorul centrului rezidenţial, comisarul-şef Florian Marin, inspectorul-şef al IPJ Vâlcea, ec. Ion Popescu, directorul SC ETA SA, consilieri municipali şi alţi reprezentanţi ai administraţiei locale.
Locaţia din cartierul râmnicean Ostroveni va fi administrată de acum înainte de Arhiepiscopia Craiovei, prin Asociaţia „Vasiliada“. Centrul va fi inaugurat în curând, fiind câştigat prin licitaţie de ONG-ul arhiepiscopiei.
„Este de datoria noastră, a Bisericii, să ne preocupăm de bătrâni“
IPS Irineu a prezentat asistenţei noul proiect, dar şi planurile de viitor, care au ca scop principal implicarea cât mai mult a Bisericii în comunitate. „Suntem pe deplin mulţumitori lui Dumnezeu că am reuşit să realizăm acest parteneriat. Această locaţie a intrat în atenţia noastră de îndată ce am aflat de oportunitatea unui pension pentru persoanele de vârsta a III-a. De fapt, acest centru se numeşte Pensionul de bătrâni «Sf. Nicolae». Am ales ca patron pe Sfântul Ierarh Nicolae întrucât el este ocrotitorul tuturor, mai ales al celor vârstnici, atât Catedrala arhiepiscopală din Vâlcea, cât şi Seminarul Teologic purtându-i de asemenea hramul. Sunt convins că cei care vor veni aici vor fi protejaţi de Sfântul Nicolae să-şi ducă mai departe bătrâneţile pentru a avea un bun răspuns atunci când vor trece dincolo, la Judecata cea dreaptă a Mântuitorului Iisus Hristos. În acest domeniu de activitate noi dispunem deja de o bogată experienţă, având în grijă astfel de centre în Craiova, Târgu Jiu, în Novaci, precum şi în alte părţi ale eparhiei noastre. Am socotit întotdeauna că trebuie să-i ajutăm pe cei care sunt în nevoie şi vrem ca bătrânii noştri să fie îngrijiţi de noi aşa cum se cuvine. Este de datoria noastră, a Bisericii, să ne preocupăm de bătrâni. Nu trebuie să căutăm miracole în altă parte, pentru că le putem face pe toate la noi acasă. Aceasta a fost gândirea noastră de îndată ce am început acest demers. «Vasiliada», prin care s-a preluat administrarea centrului, este asociaţia Arhiepiscopiei Craiovei“, a spus IPS Irineu. În cadrul Adunării Generale a ONG-ului, care a avut loc în aceeaşi zi, s-a hotărât înfiinţarea unei filiale la Râmnicu Vâlcea, PS Emilian Lovişteanul urmând să fie numit preşedinte de onoare.
„Vasiliada“, scurt istoric
Asociaţia „Vasiliada“ este o organizaţie cu caracter creştin şi social, neguvernamental, democratic, nonprofit şi apolitic, înfiinţată sub patronajul Arhiepiscopiei Craiovei, avându-l ca preşedinte de onoare pe IPS Irineu. Constituirea ONG-ului a avut loc pe data de 20 februarie 2001, dobândind personalitate juridică prin hotărârea judecătorească nr. 45 din 14 iunie 2001. Misiunea statornicită este concentrată pe oferirea de servicii sociale persoanelor, familiilor, grupurilor sociale şi comunităţilor aflate în situaţii de dificultate sau generatoare de marginalizare/excluziune socială, având la bază dragostea faţă de semeni. Scopul asociaţiei este canalizat spre sprijinirea persoanelor aflate în dificultate şi asigurarea respectării drepturilor fundamentale ale omului, în special ale categoriilor sociale defavorizate.
În anul 2012, „Vasiliada“ a gestionat nouă aşezăminte sociale, a implementat nouă proiecte sociale, dintre care patru cu finanţare din fondul social european. A dezvoltat şi a oferit beneficiarilor săi 14 servicii sociale acreditate conform legislaţiei în vigoare. Numărul total al celor aflaţi în grija ONG-ului anul trecut a fost de 3.445 de persoane. Acest ajutor a fost acordat prin cei 39 de angajaţi pe termen lung, specialişti care lucrează în proiectele asociaţiei: asistenţi sociali, psihologi, pedagogi, instructori educativi, expertiza fiind asigurată de-a lungul anului trecut de 18 experţi, iar 73 de voluntari s-au implicat în activităţile sociale.