În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Cercuri pastorale în Arhiepiscopiile Craiovei şi Râmnicului
Parohia Petreşti, din judeţul Gorj, a găzduit de curând Cercul pastoral-misionar pe tema „Anul omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena la împlinirea a 1700 de ani de la Edictul de toleranţă religioasă de la Milano (313)“. Înainte de începerea lucrărilor, preoţii participanţi au oficiat o slujbă de Te Deum. În cadrul activităţii, pr. Ştefan Stanca a vorbit despre viaţa şi activitatea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena.
Cu privire la organizarea cercului, pr. Iulian Mărgineanu, protoiereu al Protopopiatului Târgu Cărbuneşti, a spus: „A fost al doilea cerc pastoral-misionar din Protoieria Târgu Cărbuneşti din această săptămână. Preoţii din zonă s-au întâlnit pentru a discuta despre Anul omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, părintele Ştefan Stanca fiind cel care a ţinut prelegerea“.
În Protopopiatul Râmnicu Vâlcea, la Parohia „Adormirea Maicii Domnului“ din localitatea Ocnele Mari a avut loc marţi, 26 februarie, întâlnirea preoţilor din Cercul pastoral-misionar „Ocnele Mari“. Tema întâlnirii, intitulată „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, susţinători ai Bisericii creştine - Politica religioasă în Imperiul Roman de Răsărit între anii 313-325“, a fost prezentată de pr. Iulian Diţă de la Parohia „Adormirea Maicii Domnului“. Tema cercului pastoral a fost precedată de săvârşirea unei slujbe de Te Deum, ca mulţumire pentru toate facerile de bine.
La această întâlnire au luat parte preoţi din parohiile: Căzăneşti, Râureni, Trăistari, Troianu, Sfântul Ioan Gură de Aur şi Buda. La finalul activităţii, pr. Gherghinoiu Alin, protopop de Râmnicu Vâlcea, a subliniat contribuţia vastă în istoria Bisericii creştine a Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, cărora posteritatea le-a atribuit numirea de „întocmai cu Apostolii“, oferindu-le un loc binemeritat în panteonul creştin, cinstindu-i sub diferite forme. Totodată au mai fost discutate diverse probleme şi aspecte de ordin pastoral-misionar şi administrativ gospodăresc din fiecare parohie.