După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Colectă la Parohia Cutca
La începutul postului Naşterii Domnului, credincioşii parohiei Cutca, Protopopiatul Gherla au realizat o colectă pentru cantina socială „Sfânta Muceniţă Filofteia“ din Bistriţa. Întreaga comunitate, alături de preotul lor paroh şi prin implicarea părintelui Protopop Paul Isip, a strâns peste 700 de kilograme de legume şi alimente, produse care au fost duse de părintele Dacian Pop, delegatul protopopiatului Gherla la sediul asociaţiei „Filantropia Ortodoxă“ din Bistriţa. Cu sprijinul Biroului de asistenţă socială din protopopiatul Gherla şi prin bunăvoinţa credincioşilor din parohia Cutca, oamenii nevoiaşi din Bistriţa vor avea o masă îmbelşugată de sărbători. (Andreea Pâgleşan)



.jpg)
