După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Colind al ASCOR la Stamora Germană
Parohia Stamora Germană, din Protopopiatul Deta, a fost duminică, 7 decembrie, gazda unui grup de tineri din ASCOR Timişoara. Aceştia au dat răspunsurile la Sfânta Liturghie oficiată în Capela „Sfântul Proroc Ilie“ de către pr. paroh Georgian Popovici, iar după slujbă au susţinut un concert de colinde autentice la căminul cultural din localitate. Împreună cu grupul coral al tinerilor din parohie, ascoriştii au adus fiorul bucuriei Naşterii Pruncului Sfânt în inimile celor care cu sufletul luminat au participat la eveniment. Vizita membrilor ASCOR face parte dintr-o serie de multe evenimente culturale desfăşurate de către tinerii studenţi în diferite parohii timişene în vederea revigorării vieţii duhovniceşti, în special în parohiile rurale. (George Giurgiu)



.jpg)
