Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Colindători la reşedinţa mitropolitană din Sibiu
Preoţii din Sibiu şi împrejurimi, cete de colindători din cetatea transilvană şi de mai departe au venit ieri, 18 decembrie, la reşedinţa mitropolitană din Sibiu pentru a vesti Naşterea Domnului şi a transmite urări de bine Înaltpreasfinţitului Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Adealului.
Prima ceată de colindători care a sosit în acest an la reşedinţa mitropolitană din Sibiu a fost corul parohial din Rusu Bârgăului, judeţul Bistriţa-Năsăud. Însoţită de preotul paroh Florin Dorin Parasca, ceata de colindători a adus la Sibiu cântul sfânt tradiţional specific acestei frumoase părţi a Transilvaniei, dar şi costumul popular de aici. Colindătorii i-au adus ierarhului un coş tradiţional şi i-au transmis urările de sărbători aşa cum credincioşii din Rusu Bârgăului obişnuiesc din moşi-strămoşi să adreseze gândurile bune la Crăciun tuturor celor ce le calcă pragul.
IPS Mitropolit Laurenţiu le-a oferit colindătorilor calendare, iconiţe şi alte daruri, mulţumindu-le pentru efortul făcut de a veni până la Sibiu pentru a colinda după obiceiul străbun.
„Vă mulţumim că aţi venit să ne bucuraţi prin colindele acestea vechi şi purtătoare de mesaj dumnezeiesc. Vă dorim să vă dea Dumnezeu sănătate şi să aveţi toate cele de trebuinţă în această viaţă, pentru a vă câştiga viaţa de dincolo“, a spus Părintele Mitropolit.
Al doilea grup de colindători a fost cel al comunităţii de surdo-muţi din Arhiepiscopia Sibiului. Însoţiţi de preotul Marian Vlăduţ, colindătorii au impresionat ca de fiecare dată prin gândurile lor transmise prin intermediul limbajului mimico-gestual.
Colindul preoţilor sibieni
Preoţii din Sibiu şi împrejurimi au păstrat tradiţia îndelungată de a veni în prag de sărbători la reşedinţa mitropolitană pentru a-l colinda pe Mitropolitul Ardealului. IPS Laurenţiu i-a primit cu bucurie pe slujitorii sfintelor altare, cărora le-a mulţumit pentru întreaga activitate pastorală, misionar-filantropică şi administrativă din comunităţile încredinţate.
„Vă mulţumesc foarte mult pentru tot ceea ce aţi făcut până acum şi vă binecuvântăm. Trebuie să fim conştienţi că mai avem multe de făcut în Biserica noastră“, a spus ierarhul.
Cuvântul de mulţumire din partea preoţilor a fost transmis prin protopopul de Sibiu, Ioan Coşa, care a subliniat grija Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop şi Mitropolit Laurenţiu faţă de parohiile din eparhia păstorită şi faţă de preoţii slujitori.