În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Colinde pentru credincioşii craioveni
Credincioşii craioveni au primit vestea Naşterii Domnului în cânt de colind, împărtăşindu-se de alese bucurii duhovniceşti în cadrul tradiţionalelor festivaluri organizate în această perioadă la Paraclisul Mitropolitan „Madona Dudu“ şi la Cercul militar din Craiova. Cele două locaţii au găzduit concertele de colinde pregătite de studenţii teologi şi de membrii Fundaţiei „Cuvântul care zideşte“.
Primul eveniment notabil din această săptămână a avut loc luni, 15 decembrie, în Paraclisul „Madona Dudu“, care a găzduit frumosul regal de colinde tradiţional-bizantine al coralei Facultăţii de Teologie din Craiova, dirijată de arhid. Adrian Maziliţa. Cu acest prilej, în mijlocul credincioşilor a poposit Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, care a rostit un cuvânt de învăţătură spre folosul duhovnicesc al celor de faţă.
În cursul aceleiaşi zile, spre seară, Fundaţia „Cuvântul care zideşte“, ONG patronat de Arhiepiscopia Craiovei, a organizat Gala laureaţilor Festivalului „Glas de înger“ - spectacol caritabil de colinde şi tradiţii româneşti specifice sărbătorilor de iarnă. Evenimentul a avut loc la Cercul Militar Craiova şi s-a bucurat, de asemenea, de prezenţa IPS Părinte Irineu. Alături de grupurile de colindători din şcolile şi grădiniţele doljene, au participat Grupul psaltic „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie“ al Catedralei Mitropolitane din Craiova şi corul Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Grigorie Teologul“ din Craiova. În cadrul acestui eveniment a avut loc un minitârg de Crăciun, unde au fost expuse obiecte decorative din lut create şi pictate de către copiii voluntari în Campania „Micul Samarinean Milostiv“.
Acţiune caritabilă în cartierul Craioviţa Nouă
Tot în această perioadă, duminică, 14 decembrie, Seminarul Teologic „Sfântul Grigorie Teologul“ din Craiova, în parteneriat cu Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul“ din cartierul Craioviţa Nouă, a desfăşurat acţiunea caritabilă „Dăruind vei dobândi“. Astfel, la finalul Sfintei Liturghii săvârşite în Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul“, un grup de elevi seminarişti, conduşi de pr. prof. Cristin Sperlea, şi grupul coral al Parohiei „Sfântul Ioan Botezătorul“, condus de teologul Alin Mitroi, şi-au unit vocile într-un apreciat concert de colinde şi obiceiuri specifice sfintelor sărbători de iarnă. „Prin acest concert am dorit să realizăm o punte de legătură între credincioşii prezenţi în biserică, la Sfânta Liturghie şi cei care, din motive obiective şi binecuvântate de Dumnezeu, se află acasă şi nu pot fi alături de noi la biserică. Această iniţiativă a pornit din dorinţa de a împărtăşi bucuria Naşterii Domnului în rândul parohienilor noştri“, a mărturisit părintele paroh Marius Neacşu.
Concert de colide la Târgu Jiu
În cursul zilei de astăzi, Liceul Teologic „Sfântul Nicodim“ din Târgu Jiu, alături de protoieriile Târgu Jiu Nord, Sud şi Târgu Cărbuneşti, împreună cu Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu“ din municipiu, organizează, începând cu ora 17:00, spectacolul „Tradiţii şi obiceiuri din bătrâni“. Astfel, pe scena Teatrului Dramatic vor susţine un concert de colinde tradiţionale de Crăciun corul Colegiului Teologic „Sfântul Cuvios Nicodim cel Sfinţit de la Tismana“ şi Corala „Nikofonis“, ambele dirijate de către diaconul profesor Nicuşor Lăzărică. (Diac. Ioniţă Apostolache, diac. Gheorghe Cioiu)