Aflați în România la începutul unei perioade de o lună de zile pe care o vor petrece, pentru a aprofunda slujirea liturgică și spiritualitatea ortodoxă românească, la Mănăstirea Putna, judeţul Suceava, cinci clerici ortodocși din America de Sud, aflați sub jurisdicția Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două Americi, au vizitat vineri, 17 iulie, Palatul Patriarhiei din București. Însoțiți de părintele vicar eparhial Daniel Ene, aceștia au fost primiți de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, delegatul Patriarhului României, care a discutat cu ei despre misiunea, provocările și reușitele Bisericii noastre în lucrarea de evanghelizare de pe continentul sud-american.
Concert de colinde la Biserica „Sfinţii Trei Ierarhi” din Braşov
Corala „Armonia” din Constanţa a susţinut pentru al treilea an consecutiv un concert de colinde în Biserica „Sfinţii Trei Ierarhi” şi „Sfântul Bartolomeu” din Braşov. Organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, concertul de colinde a încununat manifestările de Ziua Națională a României în Braşov, iar alături de colinde, oaspeţii au interpretat cântece patriotice şi au încântat mulţimile de credincioşi şi oaspeţii, amintindu-i pe primarul municipiului Braşov, George Scripcaru, şi viceprimarul Dan Ghiţă.
„Colindele ne înalță sufletește, ne înnoiesc făptura interioară, ne apropie unii de alţii, ne fac mai buni, mai iubitori, mai iertători, mai credincioși, într-un cuvânt, ne picură în suflete acea liniște și acel echilibru moral ce ne este atât de necesar în călătoria vieții. Ne așteaptǎ momente deosebite și în perioada urmǎtoare. În ajunul sǎrbǎtorii Sfântului Nicolae, pe data de 5 decembrie, vom împodobi bradul împreunǎ cu mulți copii ai parohiei, cântând colinde, amintindu-ne de faptele de milostenie ale sfântului. În seara de 6 decembrie vom sǎvârși o slujbǎ de mulțumire adusǎ lui Dumnezeu pentru toate binefacerile revǎrsate asupra comunității noastre, vom colinda, dupǎ care împreunǎ cu cei aproximativ 100 de copii ne vom bucura la demisolul bisericii noastre de o masǎ caldǎ și multe daruri minunate! Le mulțumim în mod special tuturor binefăcătorilor implicați în această acțiune de suflet. Noi, preoții parohi ai bisericii, Daniel-Ilie Colceriu și Gelu-Valentin Porumb, dorim tuturor sǎ ajungă cu sǎnǎtate, pace sufleteascǎ și bucurie, marele praznic al Nașterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos”, a spus pr. dr. Daniel-Ilie Colceriu de la biserica braşoveană.



.jpg)
