Organizatorii taberei „Floare de colț”, din cadrul Arhiepiscopiei Iașilor, care se desfășoară în stațiunea Durău, județul Neamț, anunță faptul că mai sunt locuri disponibile în tabăra de iarnă 2026, organizată în perioadele 15-20 februarie și 22-27 februarie. Copiii și tinerii cu vârste cuprinse între 9 și 17 ani sunt invitați să se înscrie la tabăra de iarnă, pentru a se bucura împreună de ateliere de schi cu monitori acreditați, activități de construire a echipei, atelier de supraviețuire în natură, ABC duhovnicesc, atelier de orientare, comunicare și dezvoltare personală, seară de dans, foc de tabără și multe altele.
Concert de pricesne și poezii în parohia bănățeană Vrani
Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a fost întâmpinat duminică, 11 februarie, în Parohia Vrani din Protopopiatul Moldova Nouă, județul Caraș-Severin, de copii și tineri îmbrăcați în port popular, autorități locale și credincioși, împreună cu fanfara. După acest moment, în biserica parohială „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, toți au participat la Sfânta Liturghie oficiată de către Episcopul Caransebeșului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Ethos” al eparhiei.
La final, din partea comunității, părintele paroh Adrian Sporea i-a oferit ierarhului o icoană cu Sfinții Apostoli Petru și Pavel, ocrotitorii parohiei. După sfânta slujbă, un grup de copii de la școala din localitate a prezentat un program de poezii în grai bănățean și pricesne.
În seara zilei de vineri, 9 februarie, Preasfințitul Părinte Episcop Lucian a poposit la Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Reșița, unde a săvârșit o slujbă pentru odihna sufletului preotului iconom stavrofor Rusalin Chincea, care timp de 20 de ani a slujit aici și a trecut la cele veșnice în ziua de 7 februarie. Slujba de porohodire a părintelui a fost săvârșită sâmbătă, 10 februarie.



.jpg)
