Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Concertul final al Festivalului „Lăudați pe Domnul” la București

Concertul final al Festivalului „Lăudați pe Domnul” la București

Galerie foto (67) Galerie foto (67) Știri
Un articol de: Diac. Andrei Butu - 26 Octombrie 2024

La Palatul Patriarhiei a avut loc sâmbătă seară, 26 octombrie, concertul final al Festivalului-Concurs Național de Muzică Bisericească „Lăudați pe Domnul”, care a ajuns la cea de-a 16-a ediție. Au fost audiate corurile care au câștigat premiul întâi la cele patru categorii ale festivalului, precum și două coruri invitate. În cadrul evenimentului ­artistic, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a rostit cuvântul intitulat „Muzica biseri­cească unită cu rugăciunea contribuie la cultivarea sănătății sufletești”. La final, a avut loc festivitatea de premiere.

Competiția organizată de Sectorul teologic-educațional al Administrației Patriarhale a cuprins două secțiuni: ­interpretare și compoziție. La secțiunea de interpretare, împărțită în patru categorii, s-au înscris 23 de ansambluri corale de diferite tipuri, iar la cea de compoziție s-au înscris 15 concurenți.

Sâmbătă, concertul final a debutat cu un recital susținut de Corul de copii Radio, invitat special al ediției, dirijat de Răzvan Rădos.

În continuare, au fost audiate corurile câști­gătoare ale fiecărei categorii ale secțiunii de interpretare: Corala „Universitas” de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (categoria cor mixt); Corul „Meloritm” de la Palatul Național al Copiilor din București (cor de voci egale - copii); Corala „Valachia Christiana” din Târgoviște (cor de voci egale - femei/bărbați), și Grupul psaltic „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi” din Huși (cor monodic - stil psaltic/alte stiluri regionale de tradiție bizantină).

A urcat apoi pe scenă Corul „Vox Medicalis”, dirijat de medicul Tudor Ionescu, format din medici și lucrători în domeniul sanitar, muzicieni sau persoane din diferite medii profesionale.

La final, a avut loc momentul decernării premiilor și distincțiilor. Au fost premiați concurenții care au obținut premiile 1, 2 și 3 în cadrul sec­țiunilor de interpretare și de compoziție. Câști­gătorii au primit diplome, cărți și premii în bani, iar invitații speciali, Diploma 2024 - „Anul omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor” cu medalie. 

La secțiunea A - Interpretare, au fost premiate 12 coruri la cele patru categorii. 

La categoria 1, cor mixt, premiul 1 a fost obținut de Corala „Universitas” de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași; premiul al 2-lea a fost oferit Corului mixt „Oremus” din Cluj-Napoca, iar premiul al 3-lea Coralei Catedralei Arhiepiscopale din Târgoviște.

La categoria a 2-a, cor de voci egale (copii), au fost obținute următoarele premii: premiul 1 - Corul „Meloritm”, de la Palatul Național al Copiilor din București; premiul al 2-lea - Corul de copii „Neos” al Catedralei Vechi din Arad; premiul al 3-lea - Corul Școlii „Sfântul Ierarh Nicolae” din Arad.

La categoria a 3-a, cor de voci egale (femei/ bărbați), au fost oferite următoarele premii: premiul 1 - Corul „Valachia Christiana”, din Târ­go­viște; premiul al 2-lea - Corala bărbătească ortodoxă „Epifania”, a Parohiei Timișoara ­Iosefin; premiul al 3-lea - Corala „Ierofonia” din Craiova.

La categoria a 4-a - cor monodic (stil psaltic/ alte stiluri regionale de tradiție bizantină) - s-au clasat pe primele trei locuri următoarele coruri: premiul I - Grupul psaltic „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi” al Catedralei Episcopale din Huși; premiul al 2-lea - Corul vlaho-bizantin din Buzău; premiul al 3-lea - Grupul psaltic de fete „Sfânta Mare Muceniță Tatiana Diaconița” din Craiova.

La secțiunea B - Compoziție, au fost premiați 6 compozitori la cele două categorii. Pe primele trei locuri ale categoriei 1 - lucrări psaltice, s-au clasat următorii: premiul 1 - pr. Virgil Ioan Nanu de la Mănăstirea Stavropoleos, pentru „Cântări din slujba Sfinților doctori fără de arginți Cosma și Damian”; premiul al 2-lea - diac. Gabriel-Nicușor Bercaru, protopsalt al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, pentru „Slujba Sfinților doctori fără de arginți Cosma și Damian”; premiul al 3-lea - diac. Cosmin-Vlăduț Mironescu, de la Catedrala Episcopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Huși, pentru „Slujba Sfinților doctori fără de arginți Cosma și Damian cei din Asia (1 noiembrie)”.

La categoria a 2-a, lucrări religioase armonico-polifonice, s-au clasat pe primele trei locuri ur­mătorii: premiul 1 - Robert-Dumitru Burcă, masterand la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași, pentru lucrarea „Psalmul 68 - Stihuri alese - pentru două coruri mixte cu divizii și instrumente de percuție neacordabile”; premiul al 2-lea - Mihnea Dușcă, student la Universitatea Națională de Muzică din București, pentru lucrarea „Psalmul 37”; premiul al 3-lea - Andrei Miron, student la Universitatea Națională de Muzică București, pentru lucrarea „Auzi, Dumnezeule”.

Premiile au fost înmânate sâmbătă seară de părintele prof. dr. Nicușor Beldiman, consilier patriarhal la Sectorul teologic-educațional al Patriarhiei Române. 

La final, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a rostit cuvântul intitulat „Muzica bisericească unită cu rugăciunea contribuie la cultivarea sănătății sufletești”.

Seara s-a încheiat cu un frumos moment artistic, când toți membrii corurilor invitate au interpretat de la locurile lor din aulă piesa „Sub milostivirea Ta”, aranjament muzical pr. conf. dr. Stelian Ionașcu.

 

Citeşte mai multe despre:   Laudati pe Domnul  -   concert  -   concurs  -   Palatul Patriarhiei  -   Patriarhul Daniel  -   festival