În seara zilei în care, la „Baldachinul Sfinților” de pe Colina Bucuriei, au fost așezate spre închinarea pelerinilor cinstitele moaște ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, ale Sfintei Cuvioase Elisabeta de la Pasărea și ale altor bineplăcuți ai lui Dumnezeu, la Catedrala Patriarhală a fost săvârșită slujba Privegherii în cinstea acestei sfinte nevoitoare recent canonizate, care a viețuit în zilele noastre. Slujba a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor numeros de preoți și diaconi.
Conferinţă a clericilor din Protopopiatul Arad
În prezența Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, și a Preasfinţitului Părinte Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului, preoții de la parohiile din cuprinsul Protopopiatului Arad s-au întâlnit în conferința semestrială. Întâlnirea a avut loc luni, 7 iunie, la Centrul misionar-pastoral al Parohiei Arad - Grădişte I, se arată pe site-ul arhiepiscopiaaradului.ro.
![]()
Lucrările au început cu slujba de Te Deum, săvârşită de Preasfinţitul Părinte Emilian Crișanul. În continuare, părintele protopop Flavius Petcuț i-a salutat pe cei prezenţi, evidențiind bucuria revederii față către față. Cu această ocazie, preoţii prezenţi i-au adresat Arhiepiscopului Aradului mesaje de felicitare, cu prilejul împlinirii vârstei de 85 de ani. Ierarhul a mulţumit pentru urări, adresând totodată un mesaj de deschidere în care a vorbit despre provocările pastorale cu care se confruntă românii din diasporă, provocări ce se resimt și în viața pastorală a parohiilor arădene, fiind invocată dreapta măsură în aplicarea iconomiei și a acriviei, mai ales în privința dispenselor pentru căsătorie.
Părintele prof. dr. Lucian Farcașiu, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din Arad, a prezentat referatul intitulat „Comunitățile de credincioși ortodocși români din afara granițelor țării”, evocând câteva coordonate care au accentuat istoricul, evoluția, activitatea misionară, organizarea canonică și direcțiile pastorale existente în diaspora românească actuală. În cadrul conferinţei a fost prezentat şi volumul de pastorale „Vestire de praznic” al Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Timotei, apărut la Editura Arhiepiscopiei Aradului, având prefaţa semnată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.



.jpg)
