Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Conferinţă a preoţilor slujitori în cimitirele de stat din Capitală
Preoţii slujitori în cimitirele de stat din Bucureşti s-au întrunit luni, 20 septembrie, în cadrul primei conferinţe pastorale a noului an bisericesc. Întâlnirea a avut loc în Capela „Sfântul Ierarh Nicolae” a cimitirului Pantelimon 2, fiind precedată de săvârşirea Sfintei Liturghii.
În cadrul întrunirii moderate de părintele consilier Ginel-Aurelian Ivan de la Sectorul cimitire, monumente și servicii funerare al Arhiepiscopiei Bucureştilor au fost dezbătute mai multe aspecte practice administrative ale slujirii la cimitirele de stat, în acest sens, părintele Nicolae Stoian, slujitor în cadrul cimitirului Pantelimon 2, susţinând un referat cu privire la tradiţiile populare legate de slujba Înmormântării, mai exact despre ceea ce obişnuieşte a se face în mai multe zone ale ţării în răstimpul dintre decesul unei persoane şi săvârşirea slujbei de înmormântare. Totodată, au fost subliniate importanţa cultivării tradiţiilor conforme cu învăţătura de credinţă a Bisericii şi combaterea, cu tact pastoral, a celor care o încalcă.
Cu acest prilej a fost prezentat şi noul slujitor al capelei din cimitirul de stat Dămăroaia, în persoana părintelui Nicolae Alexandru Bleotu, numit în această slujire începând cu data de 1 septembrie 2021.
La lucrările conferinţei a participat în calitate de invitat special şi directorul Administraţiei Cimitirelor şi Crematoriilor Umane din Capitală, Emil Iana, părintele consilier Ginel-Aurelian Ivan arătând că scopul invitării reprezentanţilor administraţiei locale la astfel de întâlniri fiind întărirea relaţia dintre administraţia locală şi Arhiepiscopia Bucureştilor. Preoţii slujitori în cimitirele de stat se află sub ascultare canonică de Arhiepiscopia Bucureştilor, din punct de vedere administrativ, ei aflându-se în subordinea Administraţiei Cimitirelor şi Crematoriilor Umane.