Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Conferință despre viața lăuntrică în societatea tehnicizată
La biserica Parohiei „Acoperământul Maicii Domnului” și „Sfântul Ioan Rusul”-Brâncuși, Paraclis Patriarhal, a avut loc miercuri, 15 martie, conferința „Importanța vieții lăuntrice în societatea tehnicizată de astăzi”, susținută de conf. dr. Adrian Lemeni de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București. Evenimentul face parte din seria de manifestări duhovnicești dedicate împlinirii a 15 ani de la punerea pietrei de temelie a bisericii parohiale, organizată sub genericul „Serile Duhovnicești Brâncuși 2023”.
Conferința a fost deschisă de părintele paroh Costel Burlacu, vicar eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor, iar în continuare conf. dr. Adrian Lemeni a vorbit despre modul în care societatea actuală este modelată de tehnologie. „În ultima carte publicată, «Tehnicizarea inumană a vieții», am căutat să fundamentez o teză pe care o consider semnificativă, și anume că mediile tehnologice de astăzi structurează și organizează, într-un mod riguros și totalitar aș spune, duhul lumii. Vorbim în cheia aceasta a duhului, duhul acestei lumi despre care vorbește Mântuitorul în Evanghelie, de care vorbesc Părinții Bisericii, de care mărturisește întreaga noastră Tradiție - un duh al acestei lumi care ne cuprinde și care a fost lucrător în toată istoria condiției căzute a omului”, a precizat teologul Adrian Lemeni.
Serile duhovnicești de la Parohia Brâncuși vin în întâmpinarea credincioșilor pentru a le răspunde anumitor dileme sau întrebări născute din interferența vieții bisericești cu societatea contemporană.
Aceste conferințe au fost gândite tocmai ca un răspuns la întrebările pe care omul contemporan le are. Nu este ușor să trăim în lumea actuală, puternic laicizată, digitalizată, și să nu avem întrebări, să nu avem un zbucium interior. Aceste conferințe exact așa au fost gândite, ca o modalitate a Bisericii de a veni în întâmpinarea comunității parohiale și cu acele răspunsuri de care ei au nevoie. Nu este întâmplător faptul că în cadrul acestor conferințe au fost invitate să vorbească și persoane laice, pentru că avem nevoie de expertiza lor. Sunt oameni foarte buni în domeniile lor. Au venit în biserică, dar, pe lângă faptul că sunt buni în domeniilor lor, sunt încălziți de duhul rugăciunii și al dragostei de Hristos. Atunci, expertiza laică se îmbină cu rugăciunea și cu dragostea de Hristos și oferă cele mai bune răspunsuri pe care noi, oamenii, le avem mereu”, a declarat diaconul Gheorghe Anghel, slujitor la această biserică, pentru TRINITAS TV.
În 23 martie, în mijlocul credincioșilor va veni părintele prof. dr. Ștefan Buchiu, vicar eparhial onorific al Arhiepiscopiei Bucureștilor, care va susține prelegerea „Biserica în fața provocărilor lumii de astăzi”.