Mănăstirea Nicula, judeţul Cluj, se pregătește să își primească pelerinii cu ocazia sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, moment care aduce an de an mii de credincioși de hramul așezământului monahal. Tradiționalul pelerinaj pe jos, „La Nicula colo-n deal”, se va desfășura în ajunul sărbătorii, vineri, 14 august, începând cu ora 11:00. Reperele acestor zile de praznic sunt legate istoric de Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, pictată în anul 1681 de preotul Luca din Iclod și atestată documentar pentru lăcrimarea sa din anul 1699.
Conferință internațională la Facultatea de Teologie din Arad
În aula Facultății de Teologie din Arad a avut loc miercuri, 11 martie 2020, conferința teologică intitulată „Secularizarea ca o provocare pentru Bisericile noastre”, susținută de profesorul universitar dr. Martin Illert de la Universitatea Halle (Wittenberg) din Germania.
Tema abordată de teologul luteran a prezentat un interes sporit în rândul studenților teologi, dar și al cadrelor universitare arădene, ținând cont de racordarea subiectului la pulsul societății actuale, precum și de contribuția privind dezvoltarea dialogului intercreștin și interdisciplinar.
La această conferință au participat Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, și Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului, studenții, masteranzii și doctoranzii Facultății de Teologie din Arad, precum și cadrele universitare ale facultății. Prezentarea și moderarea conferinței a fost făcută de către pr. prof. univ. dr. Cristinel Ioja, decanul Facultății de Teologie arădene, iar traducerea conferinței, precum și a dialogului inițiat, s-a efectuat de către pr. prof. univ. dr. Ioan Tulcan.
Manifestarea academică s-a încheiat printr-o sesiune de întrebări și răspunsuri între participanți și profesorul conferențiar.



.jpg)
