La Mănăstirea Voroneţ din judeţul Suceava se va încheia astăzi conferinţa Societăţii Ecumenice Patristice. Evenimentul s-a bucurat de prezenţa Înaltpreasfinţitului Pimen, care a adresat participanţilor un cuvânt de binecuvântare.
În perioada 9-13 noiembrie, la Mănăstirea Voroneţ din judeţul Suceava are loc prima conferinţă a Societăţii Ecumenice Patristice. Această societate a fost înfiinţată la Atena, în anul 2011 şi grupează profesori din mai multe universităţi din Europa, ortodocşi, catolici şi protestanţi. Prezent la dezbaterile întrunirii, IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a explicat că oamenii trebuie să găsească mai mult timp pentru studiul Sfinţilor Părinţi. „Munca administrativă îşi are regulile ei şi iată câteodată deranjează munca aceasta cărturărească. Trebuie să ne găsim timp şi pentru aceasta şi în special pentru munca pe care o desfăşuraţi dumneavoastră, studiul Sfinţilor Părinţi, purtători de Dumnezeu. Aţi ales locul acesta pentru desfăşurarea lucrărilor dumneavoastră, inspiraţi fiind de Dumnezeu. La noi în ţară, la început, şcoala primară şi-a desfăşurat activitatea în pridvoarele bisericilor. De multe ori suntem ispitiţi să credem că aceste cursuri se ţineau în biserici din cauza lipsei de spaţiu, însă motivaţia este alta. Şcoala trebuie să fie legată de Biserică, de cult, deci locul cel mai potrivit este interiorul bisericii. Desigur, mai târziu s-au construit şcoli, rămânând ca Biserica să împărtăşească cunoştinţele din domeniul religiei în şcoli. Multă vreme, învăţătorii, dascălii, erau chiar preoţii. De aceea, în zilele de azi, asistăm la o situaţie tulburătoare pentru credinţa creştină, în special pentru cea ortodoxă, pentru că, după cum ştim, se pune problema să nu se mai predea religia în şcoli. Oricum, dacă tinerii vor avea o instrucţie în cele ale cărţii fără însuşirea cunoştinţelor religioase, vor avea mult de suferit. Operele de cultură nu pot fi înţelese fără cunoştinţe de religie, iar ştiinţa este mai bine înţeleasă dacă există şi cunoaştere religioasă“, a explicat IPS Pimen. Pr. prof. univ. Nicu Dumitraşcu, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Episcop dr. Vasile Coman“ a Universităţii din Oradea, a menţionat că Mănăstirea Voroneţ a fost aleasă pentru găzduirea conferinţei Societăţii Ecumenice Patristice întrucât tema este dedicată monahismului. „Deocamdată suntem reprezentanţi ai universităţilor din cinci ţări, dar sperăm că, în curând, această societate va creşte. Avem alţi colegi de-ai noştri care şi-au manifestat dorinţa să se asocieze cu noi. Maica Irina Pântescu, stareţa Mănăstirii Voroneţ, a sprijinit acest proiect, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Pimen. Noi ne bucurăm de această şedere aici, care combină într-un fel cercetarea cu descoperirea spiritualităţii ortodoxe române“, a explicat pr. prof. univ. Nicu Dumitraşcu.