Credincioșii bucureșteni au participat astă‑seară, 8 aprilie, la Catedrala Patriarhală din București, unde, potrivit rânduielii liturgice tradiționale a Săptămânii Sfintelor Pătimiri, a fost săvârșită cea de‑a patra Denie, corespunzătoare Sfintei Zi de Joi. Slujba a fost oficiată de un sobor de preoți și diaconi, slujitori ai sfântului lăcaș. La final, părintele prof. univ. dr. Nicușor Beldiman, consilier patriarhal în cadrul Sectorului teologic‑educațional al Administrației Patriarhale și cadru didactic la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București, a rostit un cuvânt de învățătură.
Conferința „Orașul Arad în timpul celui de-al Doilea Război Mondial”
Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a participat marți, 23 august, la conferința științifică națională „Orașul Arad în timpul celui de-al Doilea Război Mondial”, desfășurată sub egida Zilelor Aradului 2022.
În deschiderea lucrărilor, Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre învățătura Bisericii privitoare la război și pace, precum și despre mesajul ei de bună înțelegere în lume. Ierarhul a dat pilda Episcopului Andrei Magieru al Aradului de îngrijire în timpul celui de-al Doilea Război Mondial a celor ce au suferit de pe urma acestuia.
Conferința a fost organizată de către Primăria Municipiului Arad și Centrul Municipal de Cultură Arad, în colaborare cu Universitatea „Aurel Vlaicu”, Universitatea de Vest „Vasile Goldiș”, Asociația „Ștefan Cicio Pop”, Biblioteca Județeană „A.D. Xenopol” Arad și Complexul Muzeal Arad. Conferința a evidențiat diverse aspecte ale situației politice, economice și sociale din orașul Arad între anii 1939-1945.
Lucrările conferinței s-au desfășurat în Sala „Regele Ferdinand”, Primăria Municipiului Arad. În cadrul programului au avut loc și lansări de carte, vernisajul expoziției de fotografii-document, precum și comunicări științifice de specialitate.



.jpg)
