Într‑un cadru solemn, încărcat de emoție și profundă semnificație, Spitalului Clinic Militar de Urgență „Dr. Victor Popescu” din Timișoara i‑a fost acordat Drapelul de Luptă al unității, în cadrul
Conferinţă preoţească la Darabani
Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan a prezidat marţi, 18 noiembrie 2014, conferinţa semestrială de toamnă a preoţilor din Protopopiatul Darabani. Întrunirea a avut loc în biserica Parohiei Dragalina şi a avut ca temă „Un nou Constantin cel Mare - ctitor de locaşuri sfinte şi aşezăminte sociale, apărător al credinţei creştine“, referatul fiind prezentat de pr. Marius Dumitru Pădurariu.
Evenimentul a debutat cu Sfânta Liturghie oficiată de IPS Mitropolit Teofan, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, din care a făcut parte şi pr. Constantin Panzariu, protopop al Protopopiatului Darabani. La finalul slujbei, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a rostit un cuvânt în care a subliniat faptul că Sfântul Constantin Brâncoveanu poate constitui model de inspiraţie pentru orice creştin: „Constantin Vodă Brâncoveanu este pentru toţi icoană inspiratoare, din care se revarsă forţă şi voinţă de a merge pe calea Bisericii, de a urma păstoririi întru cele ale credinţei, de a încerca să vedem că măreţia, bogăţia şi fericirea nu îl împiedică pe om să aibă credinţă puternică şi să urmeze calea Domnului“.
La finalul Sfintei Liturghii, a fost hirotesit duhovnic tânărul preot Călin Mardar, după care a fost oficiată o slujbă de sfinţire pentru noua clopotniţă a bisericii Parohiei Dragalina, binefăcătorii primind diplome din partea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan.
Manifestarea a continuat cu întrunirea propriu-zisă, în cadrul căreia s-au prezentat un referat pe tema stabilită şi un film şi au avut loc discuţii între ierarh şi preoţii prezenţi. (T. Rusu)



.jpg)
