Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Conferința preoțească semestrială de toamnă în Protopopiatul Oradea
Preoţii din cadrul Protopopiatului Oradea s-au întrunit luni, 19 septembrie, cu prilejul organizării conferinței preoțești semestriale - sesiunea de toamnă -, având ca tematică principală „Anul comemorativ al sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț”.
La biserica cu hramul „Izvorul Tămăduirii” din Oradea a fost săvârşită Dumnezeiasca Liturghie de către un sobor de preoţi, urmată de o slujbă de Te Deum. După încheierea programului liturgic, în sala festivă de la sediul protoieriei orădene s-au desfășurat lucrările conferinței, prezidate de Preasfinţitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei.
În deschiderea conferinței, pr. Aurel-Simion Goga a mulțumit ierarhului pentru prezenţa sa alături de preoţii orădeni pentru a omagia valoarea rugăciunii și pentru a-i comemora pe marii rugători ai Bisericii strămoșești.
În continuare, PS Episcop Sofronie a accentuat valoarea inestimabilă a rugăciunii în viața slujitorilor sfintelor altare, fără de care lucrarea misionară a Bisericii este vlăguită și fățarnică: „Misiunea noastră, a celor chemați prin Duhul Sfânt la slujirea sacerdotală, este de neconceput în afara rugăciunii. Cu rugăciune începem și cu rugăciune sfârșim fiecare zi a vieții noastre. De aceea, avem datoria să înmulțim rugăciunea pentru ca misiunea noastră să fie eficientă. Altfel, fără rugăciune nu avem cum să dobândim puterea de Sus, căci pentru noi, ceea ce suntem și ceea ce facem este din darul lui Dumnezeu. Prin rugăciune avem mângâierea și certitudinea că Dumnezeu ne ajută și ne inspiră, oferindu-ne putere, har și curaj să propovăduim Evanghelia Păcii nu doar credincioșilor noștri, ci chiar lumii întregi!”.
Ierarhul i-a îndemnat pe preoți să învețe meșteșugul sufletesc al dialogării continue cu Dumnezeu de la înalții și, totodată, smeriții magiștri ai nevoințelor isihaste: „Pentru ca rugăciunea să poată ajunge în inimă, pentru a o încălzi și pentru a revărsa harul lui Dumnezeu în viața noastră, avem nevoie de dascăli în rugăciune, de Părinți duhovnicești care să ne învețe cum să ne rugăm. Modelele prin excelență sunt marii sfinți isihaști pe care-i comemorăm anul acesta în chip special, care s-au îmbrăcat cu harul Duhului Sfânt prin chemarea stăruitoare a ajutorului lui Dumnezeu în viața lor și a întregii lumi. Ei ne sunt adevărate borne, pietre de hotar în propriul nostru urcuș duhovnicesc”.
În continuare, pr. vicar-administrativ Radu-Valer Rus a citit referatul intitulat „Sfinții isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț - modele de viețuire pentru monahul și creștinul contemporan”, întocmit de către ieromonahul Silvestru Vid, viețuitor la Mănăstirea Izbuc. În studiul lecturat au fost reliefate viața, activitatea și scrierile celor trei pionieri ai Ortodoxiei universale și ai rugăciunii minții coborâte în adâncul de taină al inimii - locul de întâlnire al omului cu Dumnezeu -, aleși povățuitori și călăuzitori ai poporului lui Dumnezeu aflat pe calea cea strâmtă care duce la mântuire.
La finalul conferinței, ierarhul a mulțumit slujitorilor pentru prezență, lăsând un mesaj concluziv spre reflectare și „mânare întru adânc”: „În zilele noastre remarcăm cât de greu poate omul contemporan să se adune pentru rugăciune (…) să înțelegem care ne este locul, să primim cu smerenie toate încercările și să urmăm exemplul sfinților isihaști, făcând din voința lui Dumnezeu voința noastră, iar aceasta numai prin rugăciune se poate”.