Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Copii de la Centrul „Sfânta Muceniță Sofia” pe plaiuri prahovene
Șaisprezece copii din cadrul Centrului de zi „Sfânta Muceniță Sofia” din Capitală au participat, în perioada 18-25 iulie, la o tabără de vară la Centrul medieval de la fostul așezământ mănăstiresc Apostolache, din județul Prahova. Copiii s-au bucurat în fiecare zi a taberei de surprize frumoase din partea organizatorilor, într-un cadru natural deosebit, și de un program complex, constând în ateliere de creație, activități sportiv-recreative, precum și învăţarea de dansuri, cântece religioase și patriotice.
Activitățile organizate au constat în pictarea de icoane pe sticlă, vizite la principalele obiective turistice din zonă, precum Muzeul Memorial „Nicolae Iorga” din orașul Vălenii de Munte, Muzeul de etnografie și Muzeul de artă religioasă, Muzeul Văii Teleajenului și Muzeul de Piatră al poetului Lucian Avramescu, din localitatea Sângeru. De asemenea, a mai avut loc vizita la detașamentul de pompieri din comuna Apostolache, unde copiii au asistat la prezentarea echipamentelor necesare unei intervenții.
„Copiii au fost însoțiți în tabără și de doamna profesor de arte plastice Oana Maria Hondrea, care a desfășurat cu copiii mai multe proiecte artistic-religioase, utilizând materiale naturale, precum piatra și lemnul. Au fost făcute drumeții, iar copiii au învățat prin joc noțiuni despre modul de viaţă din zonă și despre protejarea mediului înconjurător, participând la activități care le-au stimulat creativitatea și lucrul în echipă. Cu toții avem amintiri pe care o să le purtăm în suflet mult timp”, ne-a transmis Laura Irimia, coordonator la Centrul „Sfânta Muceniţă Sofia”.