În Duminica a 30‑a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, s‑a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Halânga, Protopopiatul Drobeta, unde a săvârșit Sfânta
Copii şi tineri din toată ţara, laureaţi ai concursului despre Sfânta Scriptură şi Sfânta Liturghie
La Palatul Patriarhiei a avut loc sâmbătă decernarea premiilor câştigătorilor Concursului Naţional de Creaţie Literară „Anul jubiliar al Sfintei Scripturi şi al Sfintei Liturghii“, desfăşurat în perioada 11 aprilie - 1 noiembrie 2008. Au fost oferite aproape 30 de premii pentru cele trei categorii: Învăţământ religios, Învăţământ teologic preuniversitar şi Învăţământ teologic universitar. La ciclul primar au participat 500 de lucrări venite din întreaga ţară, iar la gimnaziu şi liceu au fost evaluate aproximativ 300 de materiale primite din partea elevilor.
În Sala Aula Magna „Teoctist Patriarhul“ din Palatul Patriarhiei a avut loc sâmbătă, 1 noiembrie, decernarea premiilor câştigătorilor Concursului Naţional de Creaţie Literară „Anul jubiliar al Sfintei Scripturi şi al Sfintei Liturghii“. La această festivitate au participat Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, PS Ciprian Câmpineanul, Episcop-Vicar Patriarhal, părintele Gheorghe Holbea, consilier al Sectorului teologic educaţional din cadrul Patriarhiei Române, inspectorii pr. Mihai Iliescu, George Jambore, Florin Marica. La ceremonie a fost prezent şi diac. Bogdan Popescu, fostul consilier al Sectorului teologic educaţional, cel care la iniţiativa Părintelui Patriarh a lansat acest concurs, desfăşurat în perioada 11 aprilie-1 noiembrie 2008. Manifestarea a fost moderată de părintele Mihai Gojgar, redactor la postul de televiziune TRINITAS al Patriarhiei Române. Cele două momente sărbătorite, tipărirea acum 500 de ani a primei cărţi în limba română şi 320 de ani de la apariţia Bibliei de la Bucureşti, au fost marcate înainte de premierea copiilor de două prelegeri, susţinute de asistent dr. Alexandru Mihăilă, cadru didactic la Facultatea de Teologie „Justinian Patriarhul“, care a prezentat studiul „Noul Testament de la Bălgrad şi Biblia de la Bucureşti - însemnătatea lor în viaţa poporului român“ şi de pr. dr. Vasile Gavrilă, cu lucrarea „Sfânta Liturghie şi Liturghierul ieromonahului Macarie“. Scopul concursului Festivitatea de premiere a fost deschisă de PS Episcop Ciprian care, în cuvântul său, a spus că acest concurs se înscrie în seria evenimentelor organizate anul acesta cu prilejul implinirii a 500 de ani de la tipărirea Liturghierului ieromonahului Macarie, prima carte tipărită în limba română şi cu prilejul împlinirii a 320 de ani de la apariţia Bibliei de la Bucureşti. Scopul acestui concurs a fost evocarea şi aniversarea acestor două momente deosebit de importante din viaţa culturală şi religioasă a poporului român, dar a constituit şi încurajarea tinerilor, a elevilor în mod deosebit, în ceea ce priveşte citirea şi cercetarea Sfintei Scripturi, pentru a-i face să înţeleagă însemnătatea Sfintei Liturghii în viaţa comunităţii de credincioşi, pentru a-i motiva şi stimula în participarea lor la Sfânta Liturghie, precum şi în implicarea lor în viaţa Bisericii, în activităţile sociale şi misionare ale acesteia. Nu în ultimul rând, s-a avut în vedere promovarea şi descoperirea talentelor literare în domeniul religios la nivelul tuturor şcolilor. Participarea masivă a elevilor la concursul organizat de Patriarhia Română, interesul pentru lucrările din sfera religiei dovedesc importanţa pe care o are ora de religie în cadrul învăţământului de stat la toate ciclurile: primar, gimnazial şi liceal şi eficienţa studiului acestei discipline, observându-se o apropiere tot mai puternică a tinerilor faţă de Sfânta Biserică. Lucrările elevilor au fost evaluate săptămâna trecută de o comisie de profesori selectaţi din toate zonele ţării. La categoria Învăţământ religios - ciclul primar, premiile au fost înmânate de reprezentanta juriului, profesoara Rodica Şendroiu, inspector de religie în cadrul Inspectoratului Şcolar Prahova. Câştigătorii de la ciclul gimnazial au fost chemaţi pe scenă de reprezentanta juriului, profesoara Maria Monalisa Pleşea de la Seminarul Teologic din Buzău. Cele mai bune lucrări la nivelul liceal au fost evidenţiate de profesoara Liliana Turtoiu, metodist pentru religie în Inspectoratul Şcolar Judeţean Argeş. Juriul a mai cuprins între membri şi pe pr. dr. Cristian Muntean, profesor la Seminarul Teologic Ortodox Liceal „Dumitru Stăniloae“ din Braşov, conf. univ. dr. Vasile Timiş, inspector general în cadrul Ministerului Educaţiei Cercetării şi Tineretului şi pe prof. dr. Constantin Coman, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul“ din Bucureşti. După înmânarea premiilor, corul de copii al Radiodifuziunii Române aflat sub bagheta dirijorului Voicu Popescu a încântat prin virtuozitatea cu care a interpretat mai multe piese religioase. În ce constă geniul Ortodoxiei La finalul manifestării, Patriarhul Daniel a arătat că sărbătorirea acestui an jubiliar nu s-a oprit doar la nivelul ierarhilor, preoţilor, mănăstirilor şi teologilor, ci a rodit în sufletele tinerilor şi ale elevilor care au dovedit că ora de religie e o mare binecuvântare pentru Biserică, pentru viaţa şi misiunea ei în societate. „Bucuria cea mare a fost descoperirea că Biserica are o mulţime de flori spirituale, de muguri de lumină, flori ale Bisericii, care s-au adăpat din cuvântul viu al Sfintei Scripturi şi din rugăciunile Bisericii“, a spus Părintele Patriarh. Au fost remarcate ca virtuţi la tinerii premiaţi receptivitatea acestora în înţelegerea mesajului biblic şi sensibilitatea de exprimare a trăirii liturgice din punct de vedere literar creştin, poetic şi reflexiv, teologic, meditativ, dar şi muzical. „Sfânta Scriptură, pentru ortodocşi, este temelia Sfintei Liturghii. 98 de referinţe din Vechiul Testament şi 114 din Noul Testament sunt prezente în Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur. Liturghia este confirmarea Sfintei Scripturi. Finalul Evangheliei după Matei «Iată Eu sunt cu voi până la sfârşitul veacurilor» este o promisiune, o făgăduinţă care se împlineşte în salutul central al Sfintei Liturghii «Hristos în mijlocul nostru. Este şi va fi». Ceea ce Scriptura a promis, Liturghia a confirmat. În aceasta constă geniul Ortodoxiei, de a nu despărţi Scriptura de Liturghie, nici Liturghia de Scriptură. Dar ele nu pot fi văzute astfel decât în Biserică. Biserica a fixat canonul Scripturii şi tot ea a alcătuit Sfânta Liturghie. Hristos este centrul Scripturii şi al Liturghiei. Celebrarea acestui an jubiliar a constituit o conştientizare mai intensă a ceea ce suntem şi ce trebuie să fim, adică iubitori ai Scripturii şi ai Euharistiei“, a continuat Preafericirea Sa. La final, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a felicitat pe tinerii care au fost premiaţi şi pe toţi cei ce au contribuit la desfăşurarea în bune condiţii a acestui concurs. Câştigătorii de la fiecare secţiune au fost recompensaţi de către Patriarhia Română cu diplome, premii în bani şi cărţi, iar premiul I la categoria Învăţământ Teologic Universitar l-a reprezentat un pelerinaj în Grecia, la Eghina, locul de naştere al Sfântului Ierarh Nectarie. ▲ Numele câştigătorilor şi premiile pe categorii şi secţiuni ÎNVĂŢĂMÂNT RELIGIOS -CICLUL PRIMAR, secţiunea compunere: - premiul I: Andrei Bute din Arad, clasa a IV-a, cu lucrarea „Sfânta Liturghie văzută cu ochi de copil“; - premiul al II-lea: Teodora Burlică, clasa a III-a, Suceava, cu lucrarea „Să-L descoperim pe Dumnezeu“; - premiul al III -lea: Mihai Huială, clasa a IV-a - Botoşani, cu lucrarea „Dumnezeiasca slujbă“; CICLUL PRIMAR, secţiunea poezie religioasă: - premiul I: Lorena-Bianca Borodi, clasa a III-a -Maramureş, cu poezia „Biblia“; - premiul al II-lea: Anastasia Stoica, clasa a IV-a, Arad, cu poezia „Cu sufletul curat“; - premiul al III-lea: Elisa Ioana Cornoiu, clasa a IV-a -Bucureşti, cu poezia „Carte Sfântă“; CICLUL GIMNAZIAL, eseu liber: - premiul I: Ioana Enache, clasa a VIII-a, Buzău, cu lucrarea „Ţara promisă“ - premiul al II-lea: Mihaela Cristina Beju, clasa a VIII-a -Sibiu, cu eseul „Epistolă către tinerii de azi“; - premiul al III-lea: Anastasia Simona Ceredeev, clasa a V-a - Suceava, cu eseul „Părinte Sfânt şi Bun“; CICLUL GIMNAZIAL, poezie religioasă: - premiul I: Maria Velcsov, clasa a VIII-a -Timiş, cu poezia „Cu o Liturghie mai aproape de iubire“; - premiul al II-lea: Camelia Ghiţă, clasa a VIII-a - Giurgiu, cu poezia „Povaţă sfântă“; - premiul al III-lea; Georgiana Manuela Dumitru, clasa a VI-a - Giurgiu, cu poezia „O comoară cerească“; CICLUL LICEAL, poezie religioasă: - premiul I: Mihăiţă Stroe, clasa a XI-a - Seminarul Teologic „Chesarie Episcopul“ - Buzău, cu poezia „Carte şi Cuvânt“; - premiul al II-lea: Emanuel Florentin Cărbunaru, clasa a X-a, Seminarul Teologic Buzău, cu poezia „Rugăciunea“; - premiul al III-lea: Georgiana Adelina Ilie, clasa a X-a - Prahova, cu poezia „Visul“; CICLUL LICEAL, secţiunea eseu liber: - premiul I: Ioana Budai, clasa a X-a - Târgu Mureş, cu lucrarea „Lumină din Lumină, lumină în lumină, dor de lumină“; - premiul al II-lea: Loga-Cella Cristescu, clasa a XI-a - Caransebeş, cu eseul „Uvertură la o simfonie în Hristos“; - premiul al III-lea: Anca-Maria Pănoiu, clasa a XI-a -Prahova, cu eseul „Despre golurile şi preaplinul sufletului la 17 ani“; ÎNVĂŢĂMÂNT TEOLOGIC PREUNIVERSITAR, secţiunea articol: - premiul I: Cătălin Mandă, clasa a XI-a - Seminarul Teologic din Craiova, cu lucrarea „Sfânta Scriptură, oglinda Cerului“; - premiul al II-lea, Botiş Adrian Dan, clasa a XII-a, Seminarul Teologic Zalău, cu articolul „O amintire teologică despre întâlnirea cu cerul“; - premiul al III-lea: Cristina Nicoleta Florea, clasa a XII-a -Seminarul Teologic „Sf. Cuv. Parascheva“ - Agapia, cu articolul „Sfânta Scriptură - mijloc de desăvârşire spirituală“. - menţiunea I: Alexandru Daniel Rotariu, clasa a XII-a, Seminarul Teologic Bucureşti, cu articolul „Fericirile - clopote dumnezeieşti (caracterul normativ al Sfintei Scripturi)“; - menţiunea a II-a: Ovidiu Gheorghe Murari, clasa a XII-a, Seminarul Teologic din Arad, cu articolul „320 de ani de la tipărirea Bibliei de la Bucureşti“; ÎNVĂŢĂMÂNT TEOLOGIC UNIVERSITAR, secţiunea studiu: - premiul I: Alexandru Chituţă, anul al II-lea, Facultatea de Teologie din Sibiu, cu lucrarea „Sfânta Scriptură şi Sfânta Liturghie - Împărăţia lui Dumnezeu venind întru putere“; - premiul al II-lea: Cosmin Săvulescu, anul al II-lea, Facultatea de Teologie Craiova, cu studiul „Sfânta Liturghie sau amintirea viitorului. Consideraţii asupra dimensiunii anamnetice a Liturghiei ortodoxe“; - premiul al III-lea: Claudia Nazare, anul I, Facultatea de Teologie „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi, cu studiul „Sfânta Scriptură şi Sfânta Liturghie -dar din dragostea lui Dumnezeu şi realitate materială a vieţii celei veşnice“; - menţiunea I: Marcu Alexandru Magheru, anul al III-lea, Facultatea de Teologie din Sibiu, cu lucrarea „Triada Biserică - Liturghie - Scriptură“; - menţiunea a II-a: Oniţa Buredeţ, anul al III-lea, Facultatea de Teologie din Cluj-Napoca, cu lucrarea „Psalmii şi valenţele lor dialogice în raportul dintre om şi Dumnezeu“.