Începutul lunii iulie a acestui an, 2026, marchează pentru Serviciul de Colportaj Bisericesc (SCB) al Arhiepiscopiei Bucureștilor împlinirea a 18 ani de funcționare și de slujire în sprijinul misiunii Bisericii Ortodoxe. Cei 18 ani de activitate neîntreruptă reprezintă maturizarea unui serviciu productiv care, prin întreaga sa activitate, și-a asumat misiunea de a sprijini lucrarea pastorală, liturgică, culturală și filantropică a Bisericii.
Credincioşii Parohiei Dâlbociţa vor avea un nou preot
Începând de sâmbătă, 13 decembrie, credincioşii parohiei mehedinţene Dâlbociţa vor avea un nou păstor sufletesc. Diaconul Dumitru Predescu va fi hirotonit şi instalat preot în biserica parohiei de către Preasfinţitul Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei. Răspunsurile stranei vor fi date de Grupul psaltic „Sfântul Nicodim“ de la Catedrala Episcopală din Drobeta-Turnu Severin. Diaconul Dumitru Predescu a primit prima treaptă clericală în prima duminică a Postului Naşterii Domnului, pe seama Bisericii „Sfântul Ierarh Nicolae“ din Parohia Dâlbociţa, Protopopiatul Baia de Aramă.
De bucuria întâlnirii cu Arhipăstorul locului vor avea parte şi credincioşii severineni. Duminică, 14 decembrie, Preasfinţitul Părinte Nicodim va săvârşi Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală din Drobeta-Turnu Severin. (Cătălin Cernătescu)



.jpg)
