În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Credinţa vie şi fapta bună ne ajută să biruim criza
Şedinţa de astăzi a Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Bucureştilor este prima şedinţă anuală de lucru a noilor membri aleşi ai acestui for bisericesc deliberativ. Este, aşadar, un prilej de bilanţ al activităţilor rodnice prezentate de sectoarele Centrului Eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor, dar şi un prilej de bilanţ al activităţii pe care fiecare membru nou ales a depus-o pentru împlinirea mandatului ce i-a fost încredinţat, adică susţinerea intereselor şi drepturilor Bisericii, în general, şi ale eparhiei, în special, în conformitate cu prevederile canonice, statutare şi regulamentare bisericeşti.
În anul 2010, în cadrul Arhiepiscopiei Bucureştilor, au funcţionat 674 parohii, 59 de filii, 109 paraclise, organizate în 9 protoierii (protopopiate), precum şi 33 de mănăstiri şi 7 schituri. În cadrul acestor unităţi de cult şi-au desfăşurat activitatea, ca salariaţi, 1.402 clerici şi 1.954 mireni, fiind înfiinţate 213 posturi noi (dintre care 108 clericale şi 105 neclericale). În ceea ce priveşte organizarea vieţii monahale, în cele 40 de unităţi de profil (33 de mănăstiri şi 7 schituri), menţionate anterior, îşi desfăşoară activitatea un număr de 792 de monahi şi monahii, dintre care 259 de călugări şi fraţi şi 533 de călugăriţe şi surori. Pe parcursul anului 2010 au fost închinoviaţi 28 vieţuitori, au fost săvârşite 9 rasoforii, 8 tunderi în monahism, 3 hirotonii întru ierodiacon şi 3 întru ieromonah. De asemenea, a fost numit un nou exarh pentru zona de munte Prahova şi a fost reactivat Schitul Măgureanu din Bucureşti.
Activităţi pastoral-liturgice, economice şi edilitare
I. Dintre activităţile pastoral-liturgice, economice şi edilitare din cuprinsul Arhiepiscopiei Bucureştilor, în anul 2010, amintim: înfiinţarea a 21 de parohii noi, cu 13 mai multe decât în anul 2009, târnosirea a 5 biserici, sfinţirea a altor 4 locaşuri de cult, resfinţirea, în urma recepţionării lucrărilor de consolidare, renovare şi restaurare, a încă 6 biserici, precum şi punerea a 5 pietre de temelie pentru biserici noi. La acestea se adaugă lucrările la cele 39 de biserici în construcţie şi la cele 125 de biserici aflate în reparaţie sau consolidare.
În cadrul fabricii de lumânări "Făclia Sfinţilor Români", din incinta Mănăstirii "Duminica Sfinţilor Români" (Popeşti - Leordeni), a fost pusă în funcţiune o nouă linie pentru producerea lumânărilor din ceară de albine, care va dubla capacitatea de producţie a fabricii, şi a fost achiziţionat un nou utilaj pentru producerea de lumânări tip candelă.
În cadrul Serviciului Desfacere Colportaj se constată extinderi notabile ale activităţii acestuia: înfiinţarea magazinelor "Potirul de Aur"; "Ornate bisericeşti"; "Artă sacră"; "Lumânări şi iconiţe", înfiinţarea croitoriei "Reverenda" şi a spălătoriei ecologice "Bob de rouă", toate acestea în Bucureşti, precum şi înfiinţarea depozitului de colportaj "Lumini de sărbători 2", în Ploieşti.
Pentru îmbunătăţirea calităţii vinului liturgic, dar şi pentru o mai bună şi eficientă distribuire a acestuia către unităţile bisericeşti din Arhiepiscopia Bucureştilor, a fost inaugurată şi pusă în funcţiune noua linie automată de îmbuteliere a vinului la gospodăria viticolă de la Mănăstirea "Sfânta Maria" - Urlaţi.
Pentru a realiza economii privind costul consumului de apă potabilă la Reşedinţa patriarhală, Palatul Patriarhiei, Centrul Eparhial şi Căminul teologic studenţesc ("Casa Juventus") al Arhiepiscopiei Bucureştilor, au fost forate trei puţuri de mare adâncime (peste 180 m), în prezent, acestea fiind funcţionale.
Prin demersurile Sectorului Bunuri Imobile Bisericeşti al Centrului Eparhial, a fost finalizată, în anul 2010, intabularea dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile aparţinând mai multor unităţi locale de cult, dintre care amintim: Biserica "Sfânta Ecaterina" - Paraclis universitar, Protoieria III Capitală, Mănăstirea Pissiota, jud. Prahova, Mănăstirea "Sfânta Maria" - Urlaţi, jud. Prahova, Parohia "Sfântul Visarion", Protoieria II Capitală etc., însumând un total de 67.721 m2 intabulaţi definitiv.
Realizarea cea mai notabilă a anului 2010 o constituie, însă, începerea lucrărilor pentru construirea noii Catedrale Patriarhale - "Catedrala Mântuirii Neamului". Arhiepiscopia Bucureştilor a sprijinit constant Administraţia patriarhală în demersul acesteia pentru obţinerea autorizaţiei de construire (02 septembrie 2010), începerea lucrărilor pentru organizarea de şantier (08 noiembrie 2010) şi începerea efectivă a lucrărilor pentru executarea pereţilor mulaţi (26 noiembrie 2010).
Activităţi cultural-misionare
II. În ceea ce priveşte activităţile cultural-misionare desfăşurate de Arhiepiscopia Bucureştilor în anul 2010, se evidenţiază activitatea editurii "Cuvântul Vieţii" a Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei. Aceasta a publicat deja mai multe lucrări în colecţiile sale: "Lumina credinţei", "Păstorul cel Bun", "Vieţi de Sfinţi" şi "Vita Aeterna", având în curs de publicare alte noi volume.
Arhiepiscopia Bucureştilor s-a implicat, în anul 2010, în organizarea mai multor evenimente cu caracter cultural-misionar, din care amintim: Pelerinajul închinat Intrării Domnului în Ierusalim (27 martie 2010); organizarea şi desfăşurarea Concursului de oratorie creştină "Crezul Meu!" (la nivelul protoieriilor - luna martie; etapa eparhială - 8 mai 2010); Pelerinajul "Calea Sfinţilor", procesiune pe "Colina Bucuriei" cu racla purtând Cinstitul Lemn al Sfintei Cruci şi moaştele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou şi ale Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena (23 octombrie 2010); organizarea şi desfăşurarea programului Serile Catehetice; desfăşurarea Simpozionului naţional Hristos împărtăşit copiilor (01-03 septembrie 2010); Serile filocalice, (14-30 noiembrie 2010); programul special cultural-artistic Sfântul Nicolae în mijlocul copiilor (06 decembrie 2010).
Arhiepiscopia Bucureştilor, prin Centrul Eparhial, protoieriile şi parohiile sale, a fost şi în anul 2010 cel mai mare susţinător financiar al Ziarului Lumina (a fost majorat numărul de abonamente), al postului Radio Trinitas şi al postului TV Trinitas, contribuind, astfel, la bunul mers al acestor importante instituţii misionare ale Patriarhiei Române, atât pentru credincioşii ortodocşi români din ţară, cât şi pentru cei din diaspora română.
În ceea ce priveşte învăţământul teologic, la încheierea anului universitar 2009-2010 erau înscrişi la toate specializările Facultăţii de Teologie Ortodoxă "Justinian Patriarhul", a Universităţii din Bucureşti, 1.232 de studenţi. La aceştia se adaugă şi 389 de masteranzi (224 ai Arhiepiscopiei Bucureştilor) şi 42 de doctoranzi (21 ai Arhiepiscopiei Bucureştilor). La Seminarul Teologic Liceal Ortodox "Nifon Mitropolitul" din Bucureşti au fost înscrişi, pentru anul şcolar 2009-2010, 197 de elevi. La Seminarul Teologic Liceal Ortodox "Sfânta Filoteea" - Mănăstirea Pasărea, au fost înscrise, pentru anul şcolar 2009-2010, 122 de eleve.
Învăţământul religios din şcolile de stat a fost organizat în 764 unităţi de învăţământ preuniversitar, de către 739 profesori de religie (421 titulari şi 318 suplinitori), cu rezultate deosebite în munca lor.
Anul 2010 a fost unul important şi pentru patrimoniul sacru (liturgic), pentru că a fost finalizat procesul de fişare a obiectelor de patrimoniu, potrivit Protocolului încheiat între Patriarhia Română şi Ministerul de Interne, privind evidenţa patrimoniului bisericesc pe fişe de obiect tip BOR, registrele inventar fiind predate arhivei Centrului Eparhial. În ceea ce priveşte muzeele, colecţiile de artă bisericească şi depozitele de conservare, în Arhiepiscopia Bucureştilor funcţionează 14 muzee şi colecţii de artă bisericească şi 4 depozite de conservare a patrimoniului bisericesc, fiind deservite de personal calificat (sunt atestaţi sau în curs de atestare un număr de 15 muzeografi, 10 gestionari custode sală şi 5 conservatori).
141.827 de beneficiari ai serviciilor social-filantropice
III. Activitatea social-filantropică a Arhiepiscopiei Bucureştilor s-a desfăşurat, în anul 2010, în condiţiile crizei economice şi sociale actuale. Ca răspuns la nevoile crescânde de ajutorare a oamenilor aflaţi în dificultate, a fost înfiinţată Fundaţia "Bucuria Ajutorului", prin care urmează să se deruleze proiecte şi programe sociale, precum şi Biroul pentru Fonduri Structurale Europene, în cadrul Sectorului Social-filantropic şi misionar al Centrului Eparhial. Numărul beneficiarilor ajutaţi financiar în anul 2010 a fost de 6.102, al celor ajutaţi material a fost de 50.738, iar al celor ajutaţi prin oferirea de servicii socio-medicale (consultaţii, medicamente, consiliere, tabere, masă caldă, intervenţii chirurgicale, activităţi extraşcolare, îngrijiri temporare, internări în aşezăminte etc.) a fost de 84.987. Deci, un total de 141.827 de beneficiari. La Centrul Eparhial Bucureşti au fost primite donaţii şi sponsorizări în valoare de 248.267 lei, care reprezintă un ajutor parţial pentru susţinerea activităţilor enumerate mai sus.
Centralizată, situaţia instituţiilor şi programelor sociale în Arhiepiscopia Bucureştilor se prezintă astfel: 15 cantine sociale, 43 programe de ajutor alimentar, 2 grădiniţe, 2 centre de zi, 10 cabinete medicale şi de asistenţă stomatologică, 5 locuinţe protejate, 23 programe educaţionale culturale şi socio-educative, 3 cămine de bătrâni şi 1 centru de îngrijiri paliative, 7 programe de burse pentru elevi şi studenţi şi 33 de alte tipuri de programe la nivelul parohiilor. Un act de mare solidaritate a fost şi ajutorarea sinistraţilor din partea de est a ţării şi din zona Vălenii de Munte. Toate aceste activităţi social-filantropice au fost posibile doar pentru că Arhiepiscopia Bucureştilor a făcut eforturi financiare suplimentare pentru a le susţine, deoarece, în anul 2010, sprijinul financiar din partea Secretariatului de Stat pentru Culte, în acest domeniu, a fost zero.
Cei 141 de preoţi de caritate din Arhiepiscopia Bucureştilor îşi desfăşoară activitatea sub coordonarea Centrului Eparhial şi slujesc în 109 paraclise, construite sau amenajate în curtea sau în interiorul unităţilor sociale medicale. În anul 2010 s-a săvârşit slujba de târnosire a capelei din cadrul Cimitirului de stat "Izvorul Nou" din Bucureşti, precum şi slujba de sfinţire a locului şi punerea pietrei de temelie pentru încă trei biserici noi, din care două se vor construi în unităţi medicale, iar una într-o unitate militară.
Cu toate că actuala criză economică s-a intensificat, credinţa vie şi fapta bună ne-au ajutat să cultivăm speranţa că vom birui dificultăţile prezente.
Contribuţia Bisericii la intensificarea vieţii spirituale a credincioşilor ei şi la ajutorarea oamenilor confruntaţi cu singurătatea, incertitudinea şi îngrijorarea zilnică din cauza sărăciei, migraţiei, şomajului şi a altor fenomene negative din societatea românească de astăzi s-a evidenţiat prin numărul mare de credincioşi, care au participat şi participă la sfintele slube, la pelerinajele organizate în ţară şi străinătate, precum şi la multiplele acţiuni cu caracter pastoral-misionar, cultural-educaţional şi social-filantropic ale Bisericii noastre.
Mulţumim cu adâncă recunoştinţă şi preţuire tuturor celor ce au ajutat şi ajută Arhiepiscopia Bucureştilor în lucrarea ei misionară, şi anume: instituţii de stat, firme private şi persoane particulare. În mod deosebit, mulţumim clerului dinamic şi credincioşilor darnici din Arhiepiscopie, pentru efortul lor permanent de a contribui la păstrarea dreptei credinţe şi la susţinerea activităţilor pastorale, cultural-misionare şi social-filantropice ale Bisericii noastre în societatea de azi.
Ne rugăm Bunului Dumnezeu să le dăruiască tuturor sănătate şi mântuire, pace şi bucurie, precum şi mult ajutor în toată fapta cea bună.
† Daniel
Arhiepiscopul Bucureştilor,
Mitropolitul Munteniei
şi Dobrogei, Locţiitor
al tronului Cezareei Capadociei şi Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Adunarea Eparhială a Arhiepiscopiei Bucureştilor
Sâmbătă, 29 ianuarie 2011, a avut loc şedinţa de lucru a Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Bucureştilor. Întrunirea a fost precedată de oficierea slujbei de Te Deum în Catedrala patriarhală. Scopul acestei şedinţe de lucru a Adunării Eparhiale a fost evaluarea activităţilor, din anul 2010, prezentate de sectoarele Centrului Eparhial Bucureşti şi formularea de propuneri pentru intensificarea activităţilor în anul 2011.
Şedinţa a fost prezidată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, care a prezentat, în deschidere, raportul-sinteză intitulat "Credinţa vie şi fapta bună ne ajută să biruim criza". După prezentarea rapoartelor de activitate ale sectoarelor Centrului Eparhial de către părinţii şi domnii consilieri şi inspectorii eparhiali, evaluarea lor pe comisii şi exprimarea aprecierilor venite din partea membrilor prezenţi, s-a concluzionat că activitatea unităţilor bisericeşti subordonate Arhiepiscopiei Bucureştilor a fost deosebit de dinamică, mai ales în condiţiile crizei actuale, constatându-se realizări notabile în domeniul activităţilor social-filantropice, întrucât acestea au fost susţinute prin activităţi economice suplimentare.
În încheiere, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a mulţumit celor prezenţi pentru participare activă şi tuturor celor care au ajutat şi ajută Arhiepiscopia Bucureştilor în lucrarea ei misionară astăzi. (Secretariatul Arhiepiscopiei Bucureştilor)