După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Curs de consiliere pastorală pentru combaterea dependenţei de droguri
La Mănăstirea „Sf. Cruce“ din Oradea a început, ieri, primul curs ecumenist de consiliere pastorală pentru combaterea dependenţei de droguri. Cursul se derulează până mâine, 7 noiembrie a.c., şi este organizat de Sectorul Social Misionar al Episcopiei Oradiei, Bihorului şi Sălajului.
La acest curs participă 34 de persoane - preoţi, profesori universitari, studenţi, lucrători din penitenciar şi pastori. În deschiderea cursului, ieri a avut loc o conferinţă de presă, după care s-au ţinut mai multe sesiuni de lucru. Astăzi, cursul are loc între orele 09:30 şi 17:30. Prin intermediul acestui curs, preoţii şi asistenţii sociali înscrişi beneficiază de instruire specifică pentru a-i putea ajuta pe oamenii dependenţi de droguri. „Acest curs oferă ocazia de a învăţa metode de consiliere pastorală şi socială practicate în cadrul Bisericilor. De asemenea, beneficiarii cursului vor explora abordările religioase cu privire la dependenţă, devenind astfel mai bine pregătiţi pentru a-i ajuta pe cei care au nevoie de consiliere de specialitate. La sfârşit, ei vor participa la editarea şi tipărirea unui curs de consiliere pastorală pentru combaterea dependenţei de droguri, vor fi instruiţi alături de asistenţii sociali şi responsabilii în relaţiile cu celelalte culte şi vor fi implicaţi în proiectele sociale dezvoltate în acest domeniu de Episcopia Oradiei, Bihorului şi Sălajului“, a declarat pentru Radio Trinitas consilierul social al Episcopiei Oradiei, Bihorului şi Sălajului, arhidiaconul Adrian Fofiu.



.jpg)
