Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Curs gratuit de colinde la Biserica Toma Cozma

Curs gratuit de colinde la Biserica Toma Cozma

Data: 14 Noiembrie 2014

Şi în acest an, conform tradiţiei consacrate, la Biserica Toma Cozma din Iaşi se va desfăşura cursul gratuit de învăţare a colindelor - ediţia a XIV-a, organizat de Asociaţia Toma Cozma şi susţinut anul acesta de Ramona Cojocaru, alături de Luiza Atodiresei şi Teona Traistă.

Cursul este adresat tuturor persoanelor interesate, în mod special copiilor, elevilor, studenţilor şi tinerilor, iar prima şedinţă va avea loc mâine, 15 noiembrie, ora 18:30.

Toţi participanţii care vor dovedi consecvenţă şi seriozitate, participând la concertul final, vor primi diplome şi numeroase premii surpriză. De asemenea, absolvenţii cei mai talentaţi ai acestui curs se vor putea integra şi în cadrul Cercului de muzică uşoară „Psalm“ organizat de Asociaţia Toma Cozma, ai cărui membri vor susţine un moment artistic în cadrul concertului de Crăciun.

Părintele paroh Mihai Mărgineanu de la Toma Cozma remarcă faptul că „am surprins adeseori ochii strălucitori ai copiilor îndreptaţi doar spre daruri. Altceva nu vedeau şi nici nu auzeau. Îi învăţăm astfel, încă de mici, să se bucure când primesc fără să facă nimic în schimb şi ne aşteptăm să fie altruişti, activi, jertfelnici. Îi învăţăm să fie cu personalitate şi să-şi urmărească doar propriile interese şi ne întristăm când, mai târziu, devin introvertiţi şi apatici. Marile bucurii şi fericirea «neîmbătrânitoare» îşi au însă rădăcina în dăruirea de sine, nu în pernicioasa acumulare de valori trecătoare şi neesenţiale. Nu întâmplător, la noi, la români, s-a dezvoltat atât de surprinzător şi bogat frumoasa tradiţie a colindelor şi a colindatului. E un mod artistic şi subtil de a ne atrage atenţia în chip pedagogic asupra adevăratelor trăiri pe care trebuie să le angajeze salba sărbătorilor de iarnă, care gravitează în jurul slăvitului praznic al Naşterii Domnului.“

Pentru înscrieri şi detalii: tel. 0741.706.602, 0761.621.994 (Vasilica Onofrei), 0746.407. 058 (Ramona Cojocaru), e-mail: parohiatomacozma@gmail.com