În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Cursuri pentru clopotari la Moscova
În perioada ianuarie -februarie 2015, la Mănăstirea „Sfântul Daniil“ din Moscova se vor desfăşura cursuri de calificare în arta sunetului de clopote bisericeşti, anunţă www.msdm.ru. Admiterea la cursuri va avea loc în data de 23 decembrie. Doritorii de a studia arta sunetului de clopote, creştini ortodocşi, cu vârsta cuprinsă între 14 şi 55 de ani, şi cu recomandare de la preot, se pot înscrie la aceste cursuri până în data de 22 decembrie. Cursurile au o durată de două luni şi cuprind ore practice, sub supravegherea cadrelor didactice, la o clopotniţă de antrenament; ore practice de antrenament; ore de teorie privind tipicul slujbelor şi al sunetului de clopote, principiile muzicii, istoria clopotelor în Biserica Creştină şi amenajarea clopotniţelor pentru un sunet adecvat. De asemenea, în cadrul cursurilor vor fi organizate excursii la cele mai vestite clopotniţe din Moscova şi împrejurimi. Cadrele didactice sunt clopotari cu experienţă în predatul acestei arte şi cu studii muzicale. Cursanţii cei mai silitori vor putea participa la trasul clopotelor istorice ale Mănăstirii „Sfântul Daniil“, retrocedate de curând de la Universitatea Harvard. La finalul cursurilor, cursanţii vor primi certificate, în urma susţinerii unei probe teoretice şi a unei probe practice. (pr. E. Rogoti)