Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Daruri duhovniceşti pentru credincioşii craioveni
Luna decembrie este aşteptată cu bucurie de credincioşii craioveni. Este vremea colindelor şi, în apropierea marelui praznic al Naşterii Domnului, mai multe evenimente vor marca spiritul tradiţiei noastre ortodoxe.
Ca în fiecare an, luna decembrie aduce cu sine o serie de evenimente şi sărbători, pline de folos duhovnicesc pentru credincioşii din Cetatea Băniei. Primul dintre ele este tradiţionalul concert caritabil de colinde, organizat de Asociaţia „Vasiliada“, ONG patronat de Arhiepiscopia Craiovei, în colaborare cu artista Paula Seling. Evenimentul va avea loc în data de 5 decembrie, la Teatrul Naţional din Craiova.
Solidaritate pentru cei aflaţi în nevoie
Ajuns la cea de-a VIII-a ediţie, concertul caritabil de colinde „ColinDar cu Paula Seling“ este organizat, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, în scopul sprijinirii copiilor defavorizaţi social din centrele coordonate de Asociaţia „Vasiliada“. Este o chemare de suflet la care sunt aşteptaţi să răspundă iubitorii tradiţiilor Bisericii noastre şi totodată cei care doresc ca prin darul lor să aducă un zâmbet pe faţa celor lipsiţi, de sfintele sărbători.
Prezenţa reputatei artiste va fi prefaţată de un recital susţinut de Corul „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie“, al Catedralei Mitropolitane din Craiova şi de Corul Liceului de Artă „Marin Sorescu“ din Craiova. „ColinDarul“ Paulei Seling va fi în parte transpus în limbaj mimico-gestual de Corul „Anghelos“, format din elevi cu deficienţe de auz şi vorbire de la Şcoala Specială „Sfântul Vasile“ din Craiova.
Concertul este organizat de Asociaţia „Vasiliada“ în parteneriat cu IOCC România, fiind promovat de TVR Craiova, Radio Kiss FM, Radio România Oltenia Craiova. Sponsori în acest proiect sunt Florăria IRIS, Librarie.net şi Cofetăria Vivien din Craiova.
„Concertul nostru se doreşte a fi în egală măsură un eveniment de atragere de fonduri pentru copiii defavorizaţi din centrele noastre şi totodată o modalitate de a cultiva şi promova sentimentul de responsabilitate socială în rândul credincioşilor craioveni. Este o chemare pe care o adresăm din suflet, sperând ca prin solidaritatea noastră să aducem bucuria sfintelor sărbători celor care sunt lipsiţi“, a spus pr. Adrian Stănulică, director executiv al Asociaţiei Vasiliada.
Al doilea eveniment important pentru Cetatea Băniei la început de decembrie este resfinţirea Bisericii „Sfântul Nicolae“ - Dorobănţia. Evenimentul va avea loc în ziua de 6 decembrie, de praznicul Sfântului Ierarh Nicolae, hramul sfântului locaş. Slujba de resfinţire va fi oficiată de IPS Părinte Irineu, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.
Biserica „Sfântul Nicolae“ - Dorobănţia datează, conform izvoarelor istorice, din anul 1760 şi este strâns legată de construirea Catedralei Episcopale Madona Dudu, cu care se învecinează. De-a lungul timpului a trecut prin mai multe procese de restaurare şi reconsolidare. Ultimul dintre ele s-a încheiat recent, biserica fiind în totalitate restaurată, atât pe plan exterior, cât şi la interior. „În anul 2008 însă, când nu credeam că se mai poate face ceva, am primit, prin sprijinul şi binecuvântarea IPS Părinte Mitropolit Irineu, şansa de a depune acest proiect de restaurare. Aprobarea a venit în anul 2012, atunci când ni s-a acordat şi susţinerea financiară. Lucrarea a fost una deosebit de grea şi a implicat multă trudă din partea echipei de pictori, din partea domnului arhitect Cămui şi a tuturor celor implicaţi în realizarea ei. Pentru aceasta, mulţumesc înainte de toate IPS Părinte Irineu pentru ajutorul nemijlocit şi deosebita purtare de grijă“, a afirmat pr. conf. dr. Gheorghe Zamfir, parohul Bisericii „Sfântul Nicolae“ - Dorobănţia.