În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Debutul Olimpiadei de Religie la Arad
Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, prin purtarea de grijă a Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, în perioada 19-23 aprilie, municipiul Arad găzduiește etapa națională a Olimpiadei de Religie - Cultul Ortodox, pentru clasele 9-12, organizată de Ministerul Educației.
Deschiderea festivă a competiției școlare a avut loc miercuri, 19 aprilie, la Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Treime” din Arad, unde a fost săvârșită slujba de de Te Deum, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Timotei, a numeroase oficialități implicate în desfășurarea concursului, precum și a celor aproximativ 300 de elevi participanți la olimpiadă și a profesorilor îndrumători, din întreaga țară, se arată pe site-ul arhiepiscopiaaradului.ro.
Ceremonia religioasă a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului, înconjurat de un sobor de clerici, membri ai Administrației eparhiale sau ai corpului didactic al Facultății de Teologie Ortodoxă din Arad. Răspunsurile au fost date de către corul Seminarului Teologic Ortodox din oraș, dirijat de diaconul prof. Marius Lăscoiu-Martin și profesorul Ștefan- Adrian Bugyi, membrii coralei susținând în încheiere și un concert de cântări și imnuri bisericești specifice perioadei pascale.
În cuvântul de deschidere, profesoara Veronica Sirca, inspector școlar pentru religie în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Arad, a subliniat importanța orei de religie în formarea morală și spirituală a elevilor, arătând că aceasta nu înseamnă o umplere a timpului, ci o sfințire a lui.
Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Timotei i-a binecuvântat pe elevii participanți la olimpiadă și pe toți cei prezenți la eveniment, amintindu-le că, indiferent de rezultatele pe care le vor obține în cadrul concursului, toți sunt câștigători prin faptul că Îl câștigă pe Hristos Domnul în sufletele lor.
Cei aproximativ 300 de elevi au susținut ieri, 20 aprilie, proba scrisă din cadrul concursului, la Colegiul Economic din Arad. Programul olimpiadei cuprinde pentru zilele de vineri și sâmbătă vizite la diferite obiective religioase și culturale din municipiul și județul Arad, urmând ca festivitatea de premiere a câștigătorilor să aibă loc sâmbătă, 22 aprilie, începând cu ora 16, la Palatul de Cultură din Arad.