Asociația „PATMOS” Onești va dezvolta, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, un mecanism de sprijin la domiciliu pentru persoanele vârstnice, adulții cu dizabilități și alte persoane vulnerabile care nu se pot deplasa pentru a beneficia de hrană. Proiectul „Masa aproapelui” este finanțat de Consiliul Județean Bacău și prevede furnizarea a cel puțin 1.500 de porții de hrană caldă.
Deschidere de an universitar la Universitatea din Oradea
Luni, 4 octombrie 2010, Preasfinţitul Sofronie, Episcopul Oradiei, va participa la deschiderea Anului universitar 2010-2011 a Universităţii din Oradea, în cadrul căreia îşi desfăşoară activitatea şi Facultatea de Teologie Ortodoxă "Episcop Dr. Vasile Coman", informează Biroul de Presă al Episcopiei Oradiei.
Festivitatea va începe la ora 10, în Sala de Jocuri Sportive a Universităţii, urmată de ceremonia "Deschiderii oficiale a noii Biblioteci a Universităţii din Oradea".
Facultatea de Teologie Ortodoxă "Episcop Dr. Vasile Coman" din Oradea şi-a deschis porţile acum 19 ani, în toamna anului 1991, reînnodând firul învăţământului teologic superior la Oradea, fiind continuatoarea vechii Academii Teologice orădene, ctitorită de Episcopul Roman Ciorogariu în anul 1923 şi desfiinţată de regimul comunist.



.jpg)
