Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci la Catedrala Patriarhală

În duminica ce a urmat praznicului Înălțării Sfintei Cruci, 20 septembrie 2026, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop‑vicar patriarhal, a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala Patriarhală din București, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, slujitori ai sfântului lăcaș.

În cuvântul său de învățătură, Preasfinția Sa, explicând textul evanghelic, a evidențiat valoarea inestimabilă a sufletului omenesc și necesitatea asumării crucii pentru dobândirea mântuirii.

„Când Sfântul Evanghelist Marcu scrie Evanghelia aceasta, deja foarte mulți creștini fuseseră răstigniți sau omorâți în alte chipuri pentru credința lor în Iisus Hristos. Și totuși Sfântul Marcu nu crede că trebuie să îndulcească exigențele rostite de Mântuitorul Hristos în Evanghelia aceasta: «Cel ce voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să‑și ia crucea sa și să‑Mi urmeze Mie». Milioane de creștini L‑au iubit pe Hristos atât de mult, încât au răspuns acestei chemări și și‑au asumat crucea nu numai în sens metaforic, ci în sens real. Milioane de creștini de‑a lungul veacurilor, de la Sfântul Arhidiacon Ștefan, întâiul mucenic, până în zilele noastre, oameni care L‑au iubit pe Dumnezeu și și‑au dorit mântuirea sufletului, știind că în felul acesta vor fi veșnic cu Dumnezeu, după cum și Mântuitorul a primit crucea pentru «bucuria pusă‑I înainte», cum spune Sfântul Apostol Pavel în Epistola adresată tocmai conaționalilor săi, care L‑au răstignit pe Iisus. Pentru «bucuria pusă‑I înainte», Iisus a suferit crucea și nu a ținut seama de ocara ei, ci a șezut de‑a dreapta tronului lui Dumnezeu. Iată că primirea crucii de bunăvoie înseamnă deodată și bucuria învierii, bucuria mântuirii sufletului și împreună‑viețuirea cu Hristos în eternitate, pentru că, spun Sfintele Scripturi, sfinții cei mântuiți sunt prieteni și împreună‑casnici cu Dumnezeu în Împărăția cerurilor. Deși au existat încă de la început oameni care au căutat să‑și cruțe viața, creștini care au renunțat la credință, au căzut de la credință sau s‑au lepădat de credință ca să mai trăiască câțiva ani pe pământ, dar au pierdut viața veșnică în Împărăția Preasfintei Treimi, au existat alții care au renunțat la această viață, întotdeauna înjugată cu suferința și cu moartea, și care au dobândit viața veșnică și slava cerului, fiind numărați cu sfinții. Când ne gândim numai la Sfântul Voievod Constantin Brâncoveanu, un om care avea tot ce‑și putea dori un om în lumea aceasta. Dar când a fost pus în situația de a alege între păstrarea vieții pământești trecătoare și moștenirea Împărăției cerurilor, a ales să moară pentru Hristos și pentru Evanghelie, nerenunțând la credința lui și a strămoșilor săi, după cum le‑a spus copiilor: «Nimeni din neamul nostru nu s‑a lepădat vreodată de adevărata credință». (…) De aceea, prioritatea vieții noastre de creștini este mântuirea sufletului, pentru că întrebarea Domnului din această Evanghelie legată de prosperitate, de salvarea vieții sau de asumarea crucii sună așa: «Ce va folosi omului dacă va câștiga lumea întreagă și își va pierde sufletul? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său?». Iată că sufletul fiecăruia dintre noi valorează incomensurabil mai mult decât lumea întreagă. De aceea, grija noastră primordială este cultivarea sufletului, hrănirea și adăparea lui din harul lui Dumnezeu care ni se comunică nouă prin împărtășirea din Sfintele Taine, prin citirea Sfintelor Scripturi, care sunt cuvintele vieții veșnice, prin rugăciune, prin fapte bune, prin post și așa mai departe”, a spus ierarhul.

La Sfânta Liturghie, răspunsurile au fost oferite de membrii Coralei „Nicolae Lungu” a Patriarhiei Române.