După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Duminica Izgonirii lui Adam din Rai la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava
În Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a săvârșit Sfânta Liturghie la Altarul amenajat în proximitatea Catedralei Arhiepiscopale din Suceava.
În cadrul slujbei, diaconul Ciprian Florea a fost hirotonit întru preot pe seama catedralei.
În timpul împărtășirii clericilor, arhim. Paraschiv Dabija a dat citire exegezei Înaltpreasfințitului Părinte Calinic referitoare la Evanghelia Duminicii Izgonirii lui Adam din Rai, „Unde este comoara ta, acolo va fi și inima ta”. A fost adus în atenție cuvântul Mântuitorul Iisus Hristos referitor la importanța iertării și a postului, acestea, alături de milostenie și rugăciune, fiind considerate adevărate comori ale sufletului. Totodată, a fost subliniat faptul că numai prin apropierea și ascultarea de Dumnezeu putem dobândi aceste daruri de preț în veșnicie.
La final, Înaltpreasfinția Sa a citit rugăciuni de dezlegare şi pentru sănătate, precum şi o rugăciune special alcătuită pentru începerea postului, pentru ca toţi cei care îşi propun să postească să fie întăriţi de Dumnezeu în hotărârea lor, astfel încât să se bucure de roadele postirii.



.jpg)
