Duminica Sfintei Cruci, prevestire a Pătimirilor și slavei Învierii lui Hristos

Duminica a treia din Sfântul și Marele Post este închinată de Biserica Ortodoxă cinstirii Sfintei și de viață făcătoarei Cruci. Motivul așezării acestei duminici în perioada de mijloc a Postului Mare, precum și înțelesurile duhovnicești ale textului evanghelic duminical (Marcu 8, 34-38) au fost evidențiate de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în cuvântul de învățătură rostit în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reședinței Patriarhale.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a subliniat faptul că, deși scurt, textul evanghelic duminical este foarte bogat în înțelesuri duhovnicești, el cuprinzând lucrările esențiale care îl îndreaptă pe om către bucuria și slava Învierii Mântuitorului. „Din această Evanghelie se desprind mai multe învățături. În primul rând, lepădarea de sine este renunțarea la modul egoist de a trăi. În al doilea rând, luarea crucii este asumarea propriilor neputințe, suferințe și neîmpliniri, precum și lupta duhovnicească de a birui păcatul și de a cultiva sfin­țenia. În al treilea rând, urmarea lui Hristos înseamnă comuniune cu Hristos prin rugăciune și faptele iubirii milostive. În al patrulea rând, Duminica Sfintei Cruci în Postul Mare este prevestirea Pătimirilor și a slavei Învierii lui Hristos”, a menționat Preafericirea Sa.

Patriarhul României a evidențiat faptul că în Duminica a treia din Postul Mare se face referire la cruce nu ca lemn pe care a fost răstignit Mântuitorul, ci ca luptă duhovnicească și întărire pentru credincioșii care postesc. „În Duminica a treia din Postul Sfintelor Paști nu se vorbește despre Pătimirile lui Hristos ca la Înălțarea Sfintei Cruci. Evanghelia din această zi se referă la cruce ca exercițiu de luptă cu patimile egoiste pentru a dobândi învierea sufletului din moartea cauzată de păcat. De aceea, veșmintele care se poartă în această duminică sunt luminoase, având întâietate Taina Învierii. Duminica Sfintei Cruci nu se referă direct la Crucea lui Hristos, ci la crucea pe care trebuie să o poarte cei ce cred în Hristos și simt că ea este izvorul sfințeniei, al mântuirii și al vieții veșnice. (…) Sfânta Cruce este îndreptată spre Înviere, nefiind doar semnul suferinței, ci și al biruinței. În sinaxarul acestei duminici se spune că Sfinții Părinți au rânduit ca această duminică să fie o încurajare pentru credincioșii care au postit până acum și să li se arate Crucea cea de viață făcătoare a lui Hristos pentru a-i întări în urcușul lor către Sfintele Paști. După cum în mijlocul Raiului se afla pomul vieții, la fel Biserica a hotărât ca în mijlocul postului să fie rânduită sărbătoarea Sfintei Cruci, care reprezintă pe Hristos și Sfânta Euharistie, Jertfa și Învierea Sa. Mai spune sinaxarul acestei zile că era obiceiul în Antichitate ca, atunci când împărații se întorceau victorioși de pe câmpul de luptă, să trimită înaintea intrării lor în oraș semnele biruinței. De aceea, Sfinții Părinți au rânduit ca în mijlocul postului să fie așezată Sfânta Cruce ca semn al biruinței lui Hristos asupra păcatului, a diavolului, a iadului și a morții, prin Răstignire și Înviere”, a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

Vorbind despre chemarea Mântuitorului din Evanghelia acestei duminici, Întâistătătorul nostru a arătat faptul că ea cuprinde trei lucrări, care reprezintă trepte de creștere duhovnicească, mai ales în timpul Postului Mare.

„Această Evanghelie ne arată că Mântuitorul cheamă la purtarea crucii, nu obligă pe nimeni. De aceea spune: «De voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea sa și să-Mi urmeze Mie». Lucrările cerute de Hristos Domnul sunt etape duhovnicești. Lepădarea de sine înseamnă renunțarea la voia proprie pentru a urma voia lui Dumnezeu în viața noastră sau renunțarea la un mod egoist de a trăi, la a fi noi înșine centrul vieții noastre, pentru a-L lăsa pe Hristos Domnul să fie centrul vieții noastre și pentru a cultiva iubirea smerită și darnică, nu iubirea arogantă, posesivă. Lepădarea de sine nu este o negare sau o desființare de sine, ci este o renunțare la modul narcisist de a viețui. Mântuitorul cere o răstignire a egoismului pătimaș și o convertire a sufletului și îndreptarea lui către comuniunea cu Dumnezeu și semenii. Luarea sau asumarea crucii înseamnă asumarea propriilor neputințe, suferințe și neîmpliniri, precum și lupta duhovnicească de a birui păcatul și de a cultiva virtuțile, de a birui patimile și de a cultiva sfințenia sau viața curată. (…) În multe feluri, crucea este trăită ca o dificultate a vieții, o neputință și o neîmplinire sau o suferință care marchează viața omului. Când Domnul Iisus îndeamnă pe fiecare să-și ia crucea și să-I urmeze, El vrea să poarte împreună cu noi suferința noastră, să umple cu prezența Lui iubitoare, mântuitoare și sfințitoare neputința care a devenit apăsătoare. Când Hristos cheamă, El cheamă să dăruiască, să ia povara oamenilor, să o poarte împreună cu ei și să le dăruiască arvuna bucuriei vieții veșnice. Urmarea lui Hristos transformă viața omului care ajunge, prin purtarea crucii și legătura cu Hristos, la schimbarea vieții sale. De aceea, în Duminica a treia din Post învățăm că Taina Sfintei Cruci este izvor de înnoire duhovnicească, de răstignire a păcatului sau egoismului din noi pentru a cultiva iubirea milostivă și smerită care ne pregătește să primim bucuria și lumina Învierii”, a spus Preafericirea Sa.