Aflați în România la începutul unei perioade de o lună de zile pe care o vor petrece, pentru a aprofunda slujirea liturgică și spiritualitatea ortodoxă românească, la Mănăstirea Putna, judeţul Suceava, cinci clerici ortodocși din America de Sud, aflați sub jurisdicția Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două Americi, au vizitat vineri, 17 iulie, Palatul Patriarhiei din București. Însoțiți de părintele vicar eparhial Daniel Ene, aceștia au fost primiți de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, delegatul Patriarhului României, care a discutat cu ei despre misiunea, provocările și reușitele Bisericii noastre în lucrarea de evanghelizare de pe continentul sud-american.
„Dumnezeu a ales plecarea sa din lumea aceasta în Săptămâna Luminată”
În biserica Parohiei „Sfântul Nicolae”-Broșteni din Capitală a fost săvârșită joi, 28 aprilie, la orele amiezii, slujba Înmormântării consilierului patriarhal Aurel Drăguș, coordonator al Sectorului economic-financiar al Administrației Patriarhale. Pentru odihna sufletului său s-a rugat Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de slujitori din care au făcut parte ostenitori în cadrul Cancelariei Sfântului Sinod și al Administrației Patriarhale.
La finalul slujbei, Preasfinția Sa a dat citire cuvântului Preafericitului Părinte Patriarh Daniel adresat familiei, colegilor și prietenilor celui trecut la Domnul, intitulat „Consilierul patriarhal Aurel Drăguș (1959-2022), un bun profesionist fidel Bisericii”. De asemenea, ierarhul a adăugat: „Dumnezeu a ales plecarea sa din lumea aceasta în Săptămâna Luminată, în perioada în care strălucește Învierea Domnului Iisus Hristos. De aceea a fost săvârșită o slujbă specială a Înmormântării, oficiată numai în această săptămână. Ne rugăm Domnului pentru iertarea și odihna acestuia și pentru mângâierea familiei îndurerate”.
Trupul celui trecut la cele veșnice a fost înhumat la cimitirul Giulești-Sârbi, București.



.jpg)
