Organizatorii taberei „Floare de colț”, din cadrul Arhiepiscopiei Iașilor, care se desfășoară în stațiunea Durău, județul Neamț, anunță faptul că mai sunt locuri disponibile în tabăra de iarnă 2026, organizată în perioadele 15-20 februarie și 22-27 februarie. Copiii și tinerii cu vârste cuprinse între 9 și 17 ani sunt invitați să se înscrie la tabăra de iarnă, pentru a se bucura împreună de ateliere de schi cu monitori acreditați, activități de construire a echipei, atelier de supraviețuire în natură, ABC duhovnicesc, atelier de orientare, comunicare și dezvoltare personală, seară de dans, foc de tabără și multe altele.
Ecologizare desfășurată de copiii de la Aşezământul „Sfântul Mucenic Ciprian” din Ocna Mureş
Copiii ocrotiţi la Aşezământul social „Sfântul Mucenic Ciprian” din orașul Ocna Mureş au participat marți, 14 iulie, la o campanie de ecologizare a unei zone din localitate. Sub genericul „Start acţiunilor de voluntariat pentru comunitatea ta”, copiii, îndrumaţi de educatorii din cadrul aşezământului, alături de directorul Casei de cultură „Ion Sângereanu”, Liana Stoica, s-au implicat activ în această activitate. Participanţii la acţiunea de curăţenie au fost echipaţi cu mănuşi şi au primit saci în care au colectat deşeurile.
Referitor la această activitate, coordonatorul aşezământului, Ciprian Orga, a declarat: „Încercăm prin acţiunile noastre să conştientizăm importanţa voluntariatului pentru toţi cei implicaţi. Ştim că aceste activități presupun interacţiune, spirit civic şi organizatoric, curaj, încredere, colaborare, iniţiativă, responsabilitate şi dinamism. Participând la această mişcare, înveţi să promovezi într-o formă creativă ideile personale şi să lupţi pentru realizarea lor până la capăt. Aşadar, prin acţiunile de voluntariat pe care noi le desfăşurăm periodic la Ocna Mureş, putem dezvolta sau obţine abilităţi şi cunoştinţe noi, dar şi competenţe sociale (încredere, solidaritate, toleranţă), devenind astfel mai conştienţi de ceea ce se întâmplă în jurul nostru”.
Aşezământul social „Sfântul Mucenic Ciprian” din Ocna Mureş a fost înfiinţat în anul 2003 şi oferă servicii sociale la 43 de copii ocrotiți în cadrul Casei de Tip Familial şi al Centrului de zi. Tinerii beneficiari sunt sprijiniţi pentru a nu abandona şcoala, pentru a-şi îmbunătăți rezultatele şcolare şi a-şi forma principii şi conduite morale de viaţă. De asemenea, în tot acest timp funcționează și un serviciu socio-medical de îngrijire la domiciliu pentru persoanele vârstnice, în care sunt sprijiniţi 10 beneficiari.



.jpg)
