De marea sărbătoarea a Intrării în biserică a Maicii Domnului, joi, 21 noiembrie, Schitul „Vovidenia” al Mănăstirii Neamț și-a sărbătorit hramul. Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan,
Ediţia a II-a a Concursului „Bucuria Naşterii Domnului în suflet de copil“
Arhiepiscopia Timişoarei în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş şi Consiliul Judeţean Timiş organizează Concursul judeţean „Bucuria Naşterii Domnului în suflet de copil“, ediţia a II-a. La această ediţie s-au înscris 650 de elevi din 74 de şcoli şi parohii. Acest concurs a luat fiinţă din iniţiativa cercului metodic de la Sânnicolau Mare, coordonat de prof. Dana Ruscu, şi se adresează copiilor din grupele de cateheză de clasa a IV-a, aflaţi sub îndrumarea preoţilor, a profesorilor de religie sau a învăţătorilor. Concursul îşi propune: promovarea valorilor cultural-creştine specifice Crăciunului în rândul elevilor; cunoaşterea valorilor tradiţionale şi afirmarea propriei identităţi religioase, culturale şi naţionale; dezvoltarea creativităţii în rândul elevilor prin promovarea valorilor creştine; identificarea elevilor cu aptitudini speciale. Conform graficului stabilit în conceptul concursului, etapa locală s-a desfăşurat la nivel de parohie şi şcoală în perioada 24-28 noiembrie. Elevii câştigători ai premiului I la faza iniţială se califică la faza finală a concursului. În săptămâna 2-5 decembrie 2014, ei au alcătuit o compunere pe tema „Bucuria Naşterii Domnului în sufletul meu“. Rezultatele concursului vor fi comunicate în data de 11 decembrie 2014. Premiile, constând în cărţi, icoane şi diplome, sunt asigurate prin cofinanţare de la Consiliul Judeţean Timiş şi Arhiepiscopia Timişoarei. (Valentin Birău)