Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Elevii merituoşi, premiaţi de Parohia „Naşterea Domnului“
La Parohia Ortodoxă Română“ Naşterea Domnului“ din cartierul clujean Gheorgheni, unde este paroh Nicolae Buda, se desfăşoară, în luna ianuarie, proiectul „Luna credincioşilor“.
An de an, în fiecare duminică din luna ianuarie, în Parohia „Naşterea Domnului“ din cartierul clujean Gheorgheni, credincioşii şi preoţii din parohie îi sărbătoresc pe toţi cei care au avut realizări importante în anul care trecut. Astfel, pe 5 ianuarie, a avut loc sărbătorirea credincioşilor care au împlinit anul trecut 50 de ani de căsătorie. A urmat, în duminica din 12 ianuarie, sărbătoarea tinerelor familii cununate în 2013 în această biserică.
Ieri, 19 ianuarie, proiectul „Luna credincioşilor“ din parohia clujeană a continuat cu sărbătorirea credincioşilor de toate vârstele care au avut succese deosebite la competiţii judeţene, naţionale şi internaţionale în anul 2013 şi au primit medalii, diplome, premii în diverse domenii - ştiinţe, literatură, pictură, muzică, sport sau cu rezultate excepţionale la olimpiade şi concursuri.
Daruri pentru premianţi
Astfel, în această duminică, în centrul atenţiei, s-au aflat cei care prin muncă, răbdare şi perseverenţă, au înmulţit talanţii dăruiţi de Dumnezeu şi au avut succese deosebite. Au răspuns chemării adresate de parohie în jur de 30 de premianţi, majoritatea elevi ai Şcolii „Constantin Brâncuşi“ din Cluj-Napoca, director prof. Eugenia Marcu, cu care Biserica „Naşterea Domnului“ are o îndelungată şi fructuoasă colaborare.
În faţa întregii comunităţi, din faţa Sfântului Altar, după ce au participat la Sfânta Liturghie, premianţii au fost felicitaţi de către preoţii bisericii şi au primit în dar cărţi religioase, calendare şi diplome.
Rezultatele deosebite ale acestor copii între 7-14 ani de la Şcoala „Constantin Brâncuşi“, reprezentată la eveniment de directoarea adjunctă, prof. Alina Bărăian, dovedesc că, pentru a ajunge la performanţă, talentul trebuie dublat de multă muncă şi seriozitate pentru că numai aşa pot fi culese roadele bogate care aduc bucurie tuturor celor implicaţi în aceste pregătiri.
„A fost un moment emoţionant pentru că am fost din nou împreună, Biserica, şcoala şi familia pentru a aduce în primul rând recunoştinţă lui Dumnezeu pentru înmulţirea darurilor şi a bucuriei, pentru aceşti copii şi tineri care păşesc în viaţă culegând roadele strădaniei lor! Şi apoi am mulţumit tuturor celor care, zi de zi, îndrumă paşii celor care, având daruri bogate, au nevoie de supraveghere şi multă atenţie pentru a le spori şi a le dărui mai întâi Celui Prea Înalt şi apoi, nouă, tuturor“, a remarcat pr. Nicolae Buda, paroh la Biserica „Naşterea Domnului“.
Proiectul „Luna credincioşilor“ se va încheia în duminica din 26 ianuarie, când biblioteca parohiei va răsplăti pe „Cel mai fidel cititor“ al anului 2013.