Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, a liturghisit duminică, 15 decembrie, în Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” şi „Naşterea Maicii Domnului” din
Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, la Catedrala Mitropolitană din Iași
În Duminica a 20‑a după Rusalii, la Catedrala Mitropolitană din Iași, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor. În cuvântul său adresat către ieșeni, precum și către pelerinii sosiți să se închine la moaștele Sfintei Parascheva, ierarhul a îndemnat la trăirea cuvântului lui Dumnezeu, care îl cheamă pe credincios să meargă pe calea vieții.
Explicând textul evanghelic, Părintele Episcop Vincențiu a subliniat faptul că mesajul transmis de Domnul Hristos reprezintă o invitație pentru tineri să dobândească harul și binecuvântarea lui Dumnezeu: „Evanghelia din această duminică este o chemare, pe care Biserica noastră o adresează tinerilor, o chemare pe care Mântuitorul Hristos o adresează tinerilor care merg pe calea morții, ei crezând că merg pe calea vieții. O chemare adresată tinerilor care sunt gata să se prăbușească în prăpastia deznădejdii, o chemare adresată tinerilor care sunt chemați de Mântuitorul de la moarte la viață. Pericopa apostolică ne vorbește despre o înviere duhovnicească. Saul, cel care îi prigonea pe creștini, la cuvântul Mântuitorului se naște din nou și devine Pavel, Apostolul Neamurilor. Iată, dar, puterea cuvântului lui Dumnezeu, iar urmarea acestui cuvânt, trăirea lui ne aduce binecuvântarea lui Dumnezeu și harul Său cel bogat”.
La finalul Sfintei Liturghii, ierarhul i‑a binecuvântat atât pe credincioși, cât și pe cei care au venit să se închine la moaștele Sfintei Parascheva.
Mâine începe hramul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei
Marți, 8 octombrie, de la ora 6:30, racla Sfintei Cuvioase Parascheva va fi scoasă spre închinare pelerinilor care sosesc an de an să aducă prinos de cinstire ocrotitoarei Moldovei. Miercuri seara vor fi aduse de la Mănăstirea „Sfântul Pavel” din Muntele Athos și sfintele moaște ale Sfântului Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon.
Citiţi şi: Programul Sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva: 8-15 octombrie 2024