Mănăstirea Nicula, judeţul Cluj, se pregătește să își primească pelerinii cu ocazia sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, moment care aduce an de an mii de credincioși de hramul așezământului monahal. Tradiționalul pelerinaj pe jos, „La Nicula colo-n deal”, se va desfășura în ajunul sărbătorii, vineri, 14 august, începând cu ora 11:00. Reperele acestor zile de praznic sunt legate istoric de Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, pictată în anul 1681 de preotul Luca din Iclod și atestată documentar pentru lăcrimarea sa din anul 1699.
Episcopul-Vicar al Arhiepiscopiei Sibiului a împlinit 48 de ani
PS Visarion Răşinăreanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, a împlinit ieri 48 de ani. Prea Sfinţia Sa s-a născut la 19 octombrie 1959, la Talmaciu, în judeţul Sibiu. Fiind licenţiat în Teologie, a urmat studii de teologie şi filosofie la Atena. În perioada 1989-1994, PS Visarion Răşinăreanul a fost secretar eparhial al Arhiepiscopiei Sibiului, iar între anii 1996-1997 a fost consilier cultural. PS Episcop Visarion a fost hirotonit arhiereu la 12 octombrie 1997. În cei 10 ani de arhierie, Prea Sfinţia Sa a derulat o bogată activitate pastoral-misionară.
Colocviu internaţional dedicat părintelui Sofronie Sakharov În perioada 19-21 octombrie 2007, la Atena, are loc un colocviu internaţional dedicat personalităţii şi teologiei părintelui Sofronie Sakharov (1896-1993). Manifestarea, cu tema „Părintele Sofronie - Teologul luminii necreate“, este organizată de Mănăstirea Vatoped din Muntele Athos şi Centrul Grec de Cultură Ortodoxă din Atena, în colaborare cu Facultăţile de Teologie Ortodoxă din Atena şi Tesalonic.



.jpg)
