În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Eroii din decembrie 1989, pomeniţi la Sibiu
Autorităţile locale, împreună cu Garnizoana Sibiu şi Arhiepiscopia Sibiului, au organizat miercuri, 22 decembrie, mai multe manifestări de cinstire a eroilor evenimentelor din decembrie 1989 de la Sibiu. La fiecare monument închinat acestor eroi din oraşul Sibiu au fost organizate slujbe de pomenire şi evenimente de omagiere, culminând cu manifestarea organizată în faţa Casei de Cultură a Sindicatelor, unde se află un frumos monument‑memorial pentru victimele din decembrie 1989.
Slujba de pomenire pentru aceşti eroi a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, împreună cu un sobor din care au făcut parte vicarul‑administrativ al Arhiepiscopiei Sibiului, arhimandritul Ioachim Tomoiagă, consilierul de misiune al eparhiei, Liviu Iulian Tarcău, protopopul de Sibiu, Ioan Coşa, preotul militar Florin Pavel şi alţi slujitori ai sfintelor altare.
După slujba de pomenire, IPS Părinte Mitropolit Laurenţiu a rostit un cuvânt de evocare şi de cinstire a celor care şi‑au dat viaţa pentru câştigarea libertăţii de care se bucură acum poporul român.
„Am repetat pentru a 32‑a oară o pomenire a celor care au fost şi au rămas eroi şi martiri ai Revoluţiei, luptători pentru o viaţă nouă, o viaţă pe care o avem acum la îndemâna noastră. Întâi de toate, am rostit rugăciunea «Tatăl nostru», care i‑a animat pe toţi revoluţionarii, cea mai simplă, dar cea mai profundă rugăciune, pe care ne‑a lăsat‑o Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos. Şi‑au mărturisit nu numai dorinţa şi crezul în libertate, ci şi crezul în Dumnezeu, Izbăvitorul. În rugăciunea finală, după ce L‑am rugat pe Dumnezeu să‑i aibă veşnic în amintirea Sa, am cântat «Hristos a înviat!», care este imnul biruinţei, imnul bucuriei. Ei sunt acolo sus, unde Dumnezeu le poate rândui ceea ce se cuvine, după ceea ce au făcut ei. Pomenirea aceasta nu este o simplă amintire, am făcut‑o cu rugăciune, şi o facem şi în bisericile noastre, pomenindu‑i pe ei pentru ca Dumnezeu să‑i aşeze unde sunt sfinţii. Noi beneficiem de roadele luptei lor şi de aceea nu trebuie să‑i uităm niciodată. Dacă noi, cu grijile noastre şi, uneori, cu lipsa de interes, îi mai uităm, Dumnezeu nu‑i uită niciodată. Transmitem acum urmaşilor, familiilor care au suferit în urma plecării acestor vrednici eroi ai neamului nostru binecuvântare, iar sărbătoarea Naşterii Domnului să le aducă mângâierea care vine de sus, din ceruri. Anul şi Boboteaza, sărbătorile pentru care ne pregătim, să fie un moment de încredere, de curaj. Ei ne dau speranţa, ei ne dau curajul, aşa cum ne dau şi nouă sfinţii să răbdăm nevoinţele în credinţa noastră”, a subliniat ierarhul.
Ceremonia a continuat cu depunerea coroanelor de flori pregătite de autorităţi şi de asociaţiile de revoluţionari din Sibiu.