Evlavioasa Anastasia Şaguna

Un articol de: Emanuel Pavel Tăvală - 26 Martie 2011

În preajma sărbătorii Bunei Vestiri ne aducem aminte de mame vrednice care au urmat exemplul Maicii Domnului şi care au urmărit evoluţia copiilor lor şi buna lor creştere în dreapta credinţă. Un astfel de exemplu a fost şi mama vrednicului de pomenire mitropolit al Ardealului Andrei Şaguna. Insistenţa duhovnicească prin care mame ca aceea a Fericitului Augustin au aşteptat în post şi rugăciune întoarcerea fiului din moarte la viaţă sau ca aceea a Marelui Andrei Şaguna - Anastasia Şaguna -, care a sprijinit demersul fiului său de zidire duhovnicească a Bisericii, sunt pilduitoare şi vrednice de urmat.

Anastasia Şaguna s-a născut în anul 1785, părinţii ei îngrijindu-se să îi ofere o educaţie şi creştere aleasă, în frica lui Dumnezeu, în cinstea şi tăria credinţei strămoşeşti. Încă de timpuriu se va căsători, iar la vârsta de 18 ani a devenit deja mamă, aducând pe lume pe fratele mitropolitului de mai târziu, care a primit numele de Evreta, după cel al bunicului patern. În anul 1806 a adus pe lume al doilea copil, o fetiţă, ce a primit numele de Ecaterina, iar la finalul lui 1808 a venit pe lume pruncul Anastasiu, fiul lui Naum Şaguna şi al soţiei Anastasia, care s-a născut în 20 decembrie 1808 "şi s-a botezat şi miruit în 28 Decembvrie 1808 prin mine preotul Constantin", după cum a reţinut protocolul botezaţilor de la Mişcolţ.

În priveghere ziua şi noaptea pentru copii

Imediat ce au apărut problemele în activitatea soţului, Anastasia Şaguna priveghea ziua şi noaptea şi se ostenea în toate felurile pentru a-şi putea creşte cât mai bine tinerele odrasle. Atunci când soţul său va accepta să treacă la catolicism din motive de ordin material şi mânat de strâmtorare, Anastasia va începe frumoasa şi înălţătoarea luptă de a-şi apăra copiii, cu toată îndrăzneala şi bărbăţia, veghind ca sufletele lor să nu se despartă nicidecum de credinţa strămoşilor lor. Ea era convinsă de faptul că cea mai sfântă credinţă este aceea în care s-au închinat şi răposat strămoşii şi părinţii săi.

Pentru atingerea scopului său, Anastasia va cere şi va primi ajutorul tatălui său, Mihail. A urmat o luptă acerbă dusă în faţa autorităţilor de către familia Anastasiei Şaguna, pe de o parte, şi arhiepiscopul catolic, pe de altă parte. Tatăl Anastasiei va fi cel care nu va pregeta nici un efort de natură financiară şi nu numai, pentru educaţia nepoţilor săi. Cu toate acestea, şi cu toate că ajunsese să scrie chiar şi împăratului, bunicul şi mama vor fi nevoiţi să predea copiii tatălui pentru a fi crescuţi în legea catolică. Pentru a nu pierde copiii, Anastasia Şaguna îi va duce pe aceştia în casa negustorului Atanasie Grabovski din Pesta, unchiul ei. În aceste condiţii, deşi arhiepiscopul catolic de Mişcolţ şi-a trimis slujbaşi să îi ia pe copii, aceştia nu şi-au putut duce la îndeplinire misiunea. La Pesta, copiii au fost îndrumaţi spre şcoala grecească şi spre biserica "greco-valahă" din oraş, deci într-un mediu curat ortodox.

Mama copiilor se ruga împreună cu toate rudele sale să îi rămână copiii în grija sa, să înveţe religia în care s-au născut, până ce împăratul se va pronunţa asupra cauzei lor. Anastasia va face chiar o întâmpinare spre autorităţile din Pesta, în care explică prezenţa lor acolo şi faptul că în oraşul de pe malul Dunării, copiii se bucură de un mediu propice dezvoltării lor şi specifică faptul că nu au căutat niciodată acolo şcoala şi biserica catolică. Ea cutează a spera că toate vor decurge aşa cum îşi doreşte ea, simţindu-se obligată să încerce toate mijloacele permise pentru a asigura rămânerea copiilor săi în religia strămoşilor lor şi a-i păstra astfel lângă ea.

Ea nu a renunţat nicidecum la luptă, deşi era puţină linişte în viaţa lor, şi era conştientă că doar o rezoluţie a împăratului de la Viena va soluţiona problema. În iunie 1816, ea va călători la Viena, dar nu va reuşi să îl întâlnească pe împărat, deoarece sfetnicii săi erau pe poziţii opuse faţă de cererea mamei, care este sfătuită să îi încredinţeze pe copii în grija arhiepiscopului catolic de Agria. Acest lucru nu se va întâmpla însă fără prezenţa mamei lor, căreia i se îngăduia să fie în preajma copiilor, dar nu la Pesta, ci la Mişcolţ, şi să se îngrijească de trebuinţele lor.

Revenirea copiilor la Biserica Ortodoxă

Deşi a fost pusă în aplicare decizia Sfatului ţării, Anastasia Şaguna a avut chiar şi în aceste condiţii asupra copiilor săi o îngrijire statornică şi cu mult mai hotărâtoare decât ar fi putut avea orice stăruinţă de îndoctrinare catolică. Mitropolitul Andrei Şaguna îşi aducea şi la bătrâneţe aminte cum, în copilărie, în perioada în care era elev al şcolii catolice din Mişcolţ, mama sa îl învăţa acasă învăţăturile Bisericii Ortodoxe şi cum îl trimitea în duminici şi în zilele de sărbătoare la biserica românească din localitate, pentru ridicarea căreia se nevoiseră şi străbunii săi, pentru a duce prescuri şi pomelnice.

Este cu atât mai mare rolul mamei Anastasia care, în împrejurări grele şi neprielnice, a izbutit să-şi apere copiii de a cădea pe urmele tatălui şi care a ştiut să sădească în sufletele lor tinere credinţa şi virtuţile strămoşilor lor.

Deşi educaţi la început în şcoli confesionale catolice, toţi copiii vor declara la maturitate că doresc revenirea în sânul Bisericii Ortodoxe, istoricul Ioan Lupaş spunând chiar că ziua în care Şaguna a exprimat public această dorinţă (29 decembrie 1826) este la fel de importantă ca şi ziua sa de naştere. Rugăciunile neîntrerupte ale Anastasiei n-au rămas fără ascultare, Dumnezeu hărăzindu-i să trăiască şi bucuria izbânzii. În sufletul ei încep să apară nădejdi îndrăzneţe, mai ales în legătură cu viitorul mezinului Anastasiu. Evlavioasa Anastasia îşi simţea inima plină de bucurie mai ales după ce fiul ei a luat decizia de a intra în mănăstire. Era cu atât mai mult împlinită, ştiind pe fiul său închinat cu întreaga lui fiinţă şi viaţă slujirii Bisericii strămoşeşti.

"Mamei îi datorez dragostea de Dumnezeu"

Andrei Şaguna avea o mare recunoştinţă faţă de mama sa, el afirmând în repetate rânduri cu admiraţie deosebită că "mamei mele îi datorez dragostea de Dumnezeu şi credinţa ortodoxă, drumul meu în viaţă (chemarea la preoţie) şi duhul de jertfă care m-a călăuzit în toată opera mea".

Anastasia Şaguna a trecut la cele veşnice în luna ianuarie a anului 1836, la vârsta de 51 de ani. La 17 ianuarie ea a fost înmormântată în cimitirul Kerepesi din Pesta, preot slujitor fiind cunoscutul scriitor Ioan Teodorovici, fiind înhumată în cripta familiei Grabovski, acolo unde îşi vor afla somnul de veci şi fraţii mitropolitului Andrei. Odată ajuns episcop la Sibiu, ca un vrednic şi credincios fiu şi iubitor frate, el va aşeza la mormântul lor o cruce de piatră cu următoarea inscripţie: "Mult iubitei sale mame Anastasia, Preapreţuitului său frate Vreta, Şi dulcei sale surori Ecaterina. Ridică monumentul acesta Andreiu Şaguna, Episcopul Ardealului, 1849".

Din biografia acestei mame jertfelnice, iubitoare şi minunate se remarcă faptul că personalitatea excepţională a marelui mitropolit Andrei Şaguna este legată organic de viaţa şi lupta ei, fiind pentru ierarhul de la Sibiu un exemplu pilduitor, demn de urmat, ale cărei acţiuni şi fapte le va repune în practică odată cu accederea sa în treapta arhierească din Ardeal.

După reînfiinţarea Mitropoliei Ardealului cu sediul la Sibiu, în Senatul României

s-au rostit cuvinte foarte frumoase de apreciere şi recunoaştere a meritelor lui Şaguna şi implicit ale maicii sale, care s-a îngrijit de educaţia sa, astfel: "Acel Şaguna, acel episcop astăzi mitropolit, străluceşte ca un luceafăr al Ortodoxiei, care a câştigat naţiunii sale de peste Carpaţi dreptul după care am vărsat lacrimi secole întregi, şi care, în fine, a câştigat pe cel mai mare dintre toate, autonomia Bisericii române de acolo. Toate acestea, prin activitatea sa, prin pietatea sa şi învăţătura clerului şi a poporului, pe care îl păstoreşte cu cuvântul înţelepciunii" (Maria Berenyi, "Originea şi familia lui Andrei Şaguna" 1808-1873 în RT Nr. 1/2009).

Anastasiei Şaguna

de Zoe Apostolescu

Duioasa amintire a

scumpului tău nume

În inimile noastre

mereu, mereu răsună!

Căci ai luptat, o mamă!

În învrăjbita lume

Ca să păstrezi nestinsă credinţa cea străbună.

N-a fost mai de preţ leagăn, prin dulcea lui căldură

Ca sânul tău, la care

copiii ţi-ai crescut.