În seara zilei de marți, 24 februarie, la Catedrala Patriarhală din București au continuat rânduielile specifice începutului Postului Mare cu slujba Pavecerniței Mari. În cadrul ei, s‑a dat citire celei de‑a doua părți a Canonului de pocăință al Sfântului Ierarh Andrei Criteanul. Rânduiala a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, slujitori ai lăcașului de închinare.
Examen de licenţă la Facultatea de Teologie din Oradea
Cu binecuvântarea Preasfinţitului Sofronie, Episcopul Oradiei, în perioada 30 iunie - 1 iulie 2010, la Facultatea de Teologie Ortodoxă "Episcop Dr. Vasile Coman" din Oradea se va desfăşura examenul de licenţă pentru studenţii promoţiei 2006-2010, de la cele trei specializări din cadrul facultăţii, respectiv Teologie Pastorală, Teologie Didactică şi Teologie Socială, informează Biroul de Presă al Episcopiei Oradiei. În prima zi, 30 iunie, vor fi susţinute examenele scrise la disciplinele fundamentale şi de specialitate, urmând ca în 1 iulie să aibă loc proba orală şi susţinerea lucrării de licenţă.
De asemenea, masteranzii în teologie care îşi încheie studiile magisteriale în acest an, la cele trei specializări, vor susţine în cursul zilei de 1 iulie lucrarea de dizertaţie.
În după-amiaza zilei de joi, 1 iulie, începând cu ora 17.00, în paraclisul cu hramul "Sfântul Teodor Studitul" din cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă "Episcop Dr. Vasile Coman" din Oradea, va avea loc ceremonia depunerii jurământului de credinţă de către absolvenţii promoţiei 2006-2010 a instituţiei de învăţământ teologic universitar din Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei.
Evenimentul se va bucura de prezenţa Preasfinţitului Sofronie, Episcopul Oradiei, care va asista la ceremonia depunerii jurământului. Cu acest prilej, Preasfinţia Sa va acorda personal un premiu special pentru absolventul declarat şef de promoţie, constând în cărţi şi reviste cu conţinut teologic, editate de Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române şi de Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei.



.jpg)
