La Praznicul Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, miercuri, 25 decembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și
Familii evacuate din case naţionalizate au primit apartamente de la Primărie
▲ Un număr de opt apartamente, realizate prin mansardarea unui bloc de locuinţe sociale, ce aparţine Primăriei sectorului 2, au fost atribuite unor familii evacuate din case naţionalizate ▲ Datorită costurilor foarte reduse de realizare a acestor apartamente, în comparaţie cu preţurile de pe piaţă, edilii sectorului 2 intenţionează să mai apeleze la varianta mansardării, pentru a mai acoperi din necesarul de locuinţe ce trebuiesc acordate persoanelor evacuate din casele naţionalizate ▲
Opt familii evacuate din case naţionalizate au primit, sâmbătă, cheile de la noile apartamente, în primul bloc mansardat realizat de administraţia locală din Bucureşti şi inaugurat de către primarul sectorului 2, Neculai Onţanu. La ultimul nivel al acestui bloc de locuinţe sociale, situat pe Aleea Lunca Florilor, Primăria sectorului 2 a construit opt apartamente cu două camere. Totodată, la acest bloc a fost executată reabilitarea tehnică şi refacerea faţadelor. Cheltuielile pentru o singură locuinţă se ridică la 21.600 de euro, se arată într-un comunicat al Primăriei sectorului 2. Astfel, costul unui metru pătrat de apartament, realizat prin mansardare, este de 638 de euro, în condiţiile în care, pe piaţa liberă, costul unui metru pătrat de locuinţă porneşte de la 1.000 de euro. Potrivit art. 44 din Legea nr.114/1996 - Legea locuinţei, chiria lunară pentru apartamentele mansardate este de 50,63 de lei şi se plăteşte la sediul Direcţiei Generale de Administrare a Patrimoniului Imobiliar al sectorului 2. Primarul Neculai Onţanu a anunţat că alte opt familii vor primi, în cel mult o lună, cheile de la tot atâtea locuinţe din cel de-al doilea bloc mansardat, situat vizavi de cel în care s-a făcut inaugurarea primelor apartamente mansardate. Edilii propun varianta mansardării tuturor asociaţiilor de proprietari Datorită costurilor foarte reduse, Primăria sectorului 2 a propus varianta mansardării tuturor asociaţiilor de proprietari, interesate să câştige fonduri suplimentare. Lucrările de mansardare se pretează în special pentru blocurile cu patru etaje şi pot fi contractate de către asociaţiile de proprietari cu investitori interesaţi. În prezent, la Primăria sectorului 2 sunt înregistrate 1.207 de cereri de locuinţe de la chiriaşii din imobilele restituite, precum şi 242 de procese verbale de evacuare. „Bucureştiul nu prea are terenuri pe care să se construiască. Proprietatea privată a Capitalei este afectată de retrocedări, ce se fac prin hotărâri de instanţă. Prefectura a oprit orice atribuire de teren, până la rezolvarea revendicărilor pe Legea 247. Pentru persoanele evacuate din imobilele retrocedate avem mai multe programe. Le repartizăm locuinţe în aceste blocuri mansardate, alte apartamente sunt în construcţie, iar un alt program vizează acordarea a nouă milioane de lei (vechi n.r.) pe lună fiecărei familii evacuate din case naţionalizate“, a declarat edilul sectorului 2.