În Duminica a 28‑a după Rusalii, închinată Sfinților Strămoși după trup ai Domnului, credincioșii prezenți la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” - Catedrala Arhiepiscopală din Suceava au luat parte la
Festival de muzică bizantină la Iași
În perioada 26-30 septembrie 2018, va avea loc cea de-a doua ediție a Festivalului de Muzică Bizantină de la Iaşi. Timp de cinci zile, unele dintre cele mai cunoscute coruri de muzică bizantină din Franța, Rusia, Grecia, Constantinopol, Liban şi România vor face din orașul Iaşi, pentru a doua oară, „Capitala cântului bizantin”. Evenimentul este organizat de Sectorul învăţământ al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.
Invitații ediției din acest an sunt: Ansamblul „Organum” (Franța), Ansamblul „Sirin” (Rusia), Panagiotis Neochoritis (Constantinopol) și Ansamblul vocal-instrumental de muzică cultă al Asociației „Sfântul Roman Melodul” (Grecia), Ioannis Chasanidis (solist - Grecia), Corul „Maistorii artei psaltice” (Grecia), membri ai Corului Mănăstirii Hamatoura (Liban), Corul „Chivotul” (România) și Corul Academic „Byzantion” (România).
Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc miercuri, 26 septembrie, ora 12:00, în Sala „Iustin Moisescu” a Ansamblului Mitropolitan. Tot în aceeași zi, de la ora 19:00, se va desfășura la Casa de Cultură a Studenților din Iași Concertul de Muzică Bizantină Cultă Vocal-Instrumentală, susținut de Panagiotis Neochoritis și Ansamblul vocal-instrumental de muzică cultă al Asociației „Sfântul Roman Melodul”. Joi, 27 septembrie, la ora 19:00, Ansamblul „Organum” va susține Concertul de Muzică Veche Bisericească Occidentală în Sala de concerte a Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” din Iași.
Slujba Privegherii în cinstea Acoperământului Maicii Domnului, la care vor participa membri ai Corului Mănăstirii Hamatoura, Ioannis Chasanidis (solist) și Corul Academic „Byzantion”, va fi săvârșită la Catedrala Mitropolitană din Iași, vineri, 28 septembrie, ora 20:00. Sâmbătă, 29 septembrie, la ora 19:00, Ansamblul „Sirin” va susține, la Casa de Cultură a Studenților din Iași, Concertul de Muzică Veche Bisericească Slavonă.
Concertul de închidere a festivalului va fi duminică, 30 septembrie, la ora 18:00, la Catedrala Mitropolitană din Iași.
Instituţiile partenere ale festivalului sunt Iulius, Secretariatul de Stat pentru Culte, Primăria Municipiului Iaşi, Facultatea de Teologie „Dumitru Stăniloae” din Iași, Colegiul „Sfântul Nicolae” din Iași, Muzeul Mitropolitan și Asociaţia Culturală „Byzantion”. Mai multe detalii se pot afla accesând site-ul www.ibmf.ro.