În perioada 9-10 septembrie 2026, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a găzduit, la Mănăstirea Sihăstria Putnei, cea de-a doua ediție a Simpozionului Național de Studii Canonice, dedicată temei „Instituția familiei în lumina sfintelor canoane, a prevederilor legale și a reglementărilor ecleziale actuale”. La eveniment au participat clerici, cadre didactice universitare, juriști, cercetători și doctoranzi din mai multe centre academice și bisericești din țară.
Festival judeţean de colinde în comuna vâlceană Amărăşti
Sala de festivităţi a complexului spiritual-cultural al Bisericii "Sfântul Ierarh Nicolae" din Parohia Nemoiu, comuna Amărăşti, judeţul Vâlcea, a găzduit sâmbătă, 16 decembrie, a doua ediţie a festivalului de cultură, folclor şi artă populară intitulat generic "Ortodoxie şi Tradiţie". Evenimentul a fost precedat de Sfânta Liturghie, oficiată în biserica parohială de un sobor de preoţi în frunte cu părintele protoiereu Iulian Mădălin Buşagă.
În deschidere, prof. Elena Cuculici a prezentat grupurile de colindători prezente în concurs. În program au evoluat: Grupul vocal "Mireasma Zorilor" al Parohiei Nemoiu, condus de prof. Elena Cuculici, Grupul de Copii al Parohiei Amărăşti, Grădiniţa Nemoiu - Amărăşti, Şcoala Generală din Pesceana, Şcoala Generală Glăvile, Şcoala Creţeni, Şcoala de Jandarmi din Drăgăşani, Şc. Generală Mădulari, Şc. Generală din Suteşti şi Şc. Generală din Sâmbureşti Olt. La manifestare a fost prezent Înalt Preasfinţitul Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, care a rostit un cuvânt de învăţătură şi i-a felicitat pe participanţi pentru păstrarea obiceiurilor şi tradiţiilor creştine româneşti. Coordonatorii de grup au primit din partea organizatorilor diplome de participare, iar colindătorilor le-au fost împărţite daruri de către Moş Crăciun. La final toţi cei prezenţi au participat la tradiţionala agapă frăţească.



.jpg)
