Cu prilejul hramului de toamnă, sărbătoarea Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur, 13 noiembrie, paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului a îmbrăcat haine de sărbătoare. Evenimentele religioase au culminat astăzi cu Sfânta Liturghie, oficiată de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Festivalul judeţean „Colindă-ne, Doamne!” la Zalău
Începând cu luna decembrie, Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Sălaj, Episcopia Sălajului și Liceul Ortodox „Sfântul Nicolae” din Zalău au organizat proiectul județean „Binecuvântări prin cânt, rugă și faptă”, care a debutat duminică, 11 decembrie, la Biserica „Sfântul Ștefan” din Zalău cu festivalul de colinde „Colindă-ne, Doamne!”. Au participat, cu colinde tradiționale, folclorice și corale, grupuri și soliști din peste 10 școli din județ.
În cadrul evenimentului au fost prezenți reprezentanți ai instituțiilor partenere, între care Primăria Zalău, Episcopia Sălajului, Casa Corpului Didactic Sălaj, parohiile „Sfântul Ștefan” Zalău, „Sfântul Nicolae” şi „Pogorârea Duhului Sfânt” din Zalău, Mănăstirea „Strâmba” și Asociația „Darul Sfântului Nicolae” din Zalău. La final, gazdele de la Biserica „Sfântul Ștefan” au oferit colindătorilor cadouri asigurate de ISJ Sălaj, prin inspector Mioara Gudea, și sponsorizări din domeniul privat.



.jpg)
