În Ajunul Crăciunului, marți, 24 decembrie 2024, a avut loc la Catedrala Patriarhală din Capitală un concert de colinde susținut de Corala „Nicolae Lungu” a Patriarhiei Române și de Grupul psaltic
Grav accident feroviar la Valea Călugărească
▲ Trenul accelerat 1761, care se deplasa pe ruta Bucureşti-Iaşi, a deraiat sâmbătă, în jurul orei 17:00, în apropierea staţiei Valea Călugărească din judeţul Prahova ▲ Cel mai probabil din cauza unui macaz defect, locomotiva şi primele două vagoane au sărit de pe şine, iar garnitura a intrat într-un stâlp şi s-a oprit brusc ▲ În urma impactului, o tânără în vârstă de 20 de ani şi-a pierdut viaţa ▲
Trenul accelerat 1761, care se deplasa pe ruta Bucureşti-Iaşi, a deraiat sâmbătă, în jurul orei 17:00, în apropierea staţiei Valea Călugărească din judeţul Prahova. Locomotiva şi primele două vagoane au sărit de pe şine. În urma accidentului, o tânără de 20 de ani din Focşani, aflată în primul vagon, şi-a pierdut viaţa, iar alte opt persoane au fost rănite. Directorul Ambulanţei, Daniel Nicolae, a declarat că patru grav răniţi au fost duşi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, iar restul persoanelor rănite uşor nu au necesitat internarea. Mecanicul locomotivei a fost preluat de un elicopter SMURD şi transportat la Bucureşti. E posibil să se fi intervenit asupra macazului Ministrul Transporturilor, Ludovic Orban, a declarat, sâmbătă seara, la Târgovişte, că este posibil să se fi intervenit asupra macazului, dar a precizat că, deocamdată, nu se ştiu cauzele exacte ale producerii accidentului feroviar de la Valea Călugărească. „A fost vorba de un macaz care a fost supus reviziei anuale cu doar două zile în urmă. Tocmai în asta constă ciudăţenia acestei deraieri, deoarece macazul ar fi trebuit să funcţioneze. Specialiştii sunt de părere că există posibilitatea să se fi intervenit asupra macazului, probabil de către cineva care a vrut să fure buloanele“, a declarat Ludovic Orban. Ministrul Transporturilor a ţinut să infirme posibilitatea unei erori a mecanicului locomotivei. La locul accidentului a ajuns şi ministrul Transporturilor, Ludovic Orban. „E prematur să se tragă vreo concluzie. Practic a fost retezat un stâlp, locomotiva s-a oprit în al doilea stâlp, sunt bucăţi din şina de cale ferată care sunt desprinse. Din punct de vedere tehnic, în mod cert, informaţia pe care a primit-o mecanicul de locomotivă era de undă verde, şi anume că macazul este în poziţia corectă, deci nu poate fi o informaţie eronată care să fie interpretată greşit de mecanic. Dar nimic nu e stabilit cu precizie. S-au prelevat probe, s-au făcut fotografii, vor fi făcute şi teste de laborator“ a spus Ludovic Orban. Un tren Intercity, format din patru vagoane, i-a transportat înspre Iaşi, în jurul orei 20:00, pe cei aproximativ 100 de pasageri ai trenului accelerat deraiat la Valea Călugărească.