Mulțimi de credincioși bucureșteni și pelerini sosiți din întreaga țară au pășit astăzi, 24 octombrie, pe tradiționala „Cale a Sfinților”, străbătând mai multe străzi din inima Capitalei în drumul spre Catedrala Patriarhală istorică. Cu aleasă evlavie, mulțimea dreptslăvitoare a însoțit soborurile de clerici care au purtat pe umeri raclele cu cinstitele moaște ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, ale Sfintei Cuvioase Elisabeta de la Pasărea și ale altor sfinți. Pe Colina Bucuriei, pelerinii au fost întâmpinați de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care le-a adresat un cuvânt de învățătură.
Hirotonie de diacon la catedrala din Arad
Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a săvârșit duminică, 28 ianuarie, Sfânta Liturghie în Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Treime” din Arad, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Din sobor, alături de slujitorii catedralei, au făcut parte și preotul Tiberiu Ardelean și arhidiaconul Bogdan Noghiu, inspectori eparhiali.
La momentul rânduit, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Timotei a rostit cuvântul de învățătură despre „Haina sufletului” (2 Cor. 1-2 și Matei 22), titlul referindu-se la învățătura Bisericii despre credință și fapte bune, care sunt condițiile mântuirii. Dacă trupul se îmbracă în haine reprezentative pentru o misiune sau profesiune, uniformă sau alte semne distinctive, și sufletul are trebuință de veșmântul care să corespundă lăuntric, adică caracterului și lucrării faptelor bune, a explicat ierarhul.
În cadrul slujbei, Arhiepiscopul Aradului l-a hirotonit întru diacon pe teologul Denis-Vasile Rus, absolvent al Seminarului Teologic și al Facultății de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din Arad, acesta urmând a fi hirotonit preot de caritate în cadrul Sectorului de asistență socială al Arhiepiscopiei Aradului.



.jpg)
